Prima pagină » Știri politice » Se redeschide circulația pe Valea Oltului. Sorin Grindeanu: Lucrările s-au TERMINAT, va fi dată în circulație cu două zile mai repede

Se redeschide circulația pe Valea Oltului. Sorin Grindeanu: Lucrările s-au TERMINAT, va fi dată în circulație cu două zile mai repede

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că lucrările pe Valea Oltului s-au terminat și drumul va fi redat circulației miercuri, de la ora 20.00. Reluarea traficului rutier se întâmplă cu două zile mai devreme decât fusese anunțat inițial.

Într-o vizită de lucru pe tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, Sorin Grindeanu adeclară că lucrările s-au terminat pe Valea Oltului și disconfortul ia sfârșit „în seara asta”.

Am primit de dimineață, domnul Pistol a primit la Companie (n.r. CNAIR), înștiințare din partea companiei turce că termenul de 9 august se devansează. Lucrările s-au terminat și din această seară, de la ora 20.00, va fi dată în circulație, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările. Acest disconfort ia sfârșit în seara aceasta. a declarat Grindeanu.

Conform ministrului, circulația pe Valea Oltului ar fi trebuit să fie reluată din 9 august.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”