Prima pagină » Știri » Sediul central al PRM a fost spart pentru o lustră și o statuetă. Care ar fi adevărata „țintă”

Sediul central al PRM a fost spart pentru o lustră și o statuetă. Care ar fi adevărata „țintă”

Cele mai importante știri ale momentului

Sediul central al Partidului România Mare (PRM) a fost spart luni, hoții sustragând mai multe bunuri, precum și documente privind activitatea partidului, se arată într-un comunicat transmis de formațiunea politică.

În urma sesizării făcute de reprezentanții partidului, un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului, mai arată sursa citatăă.

„Polițiștii au constantat intrarea prin efracție în interiorul partidului, precum și lipsa unor bunuri materiale. Există, de asemenea, suspiciunea că cei care au spart sediul au sustras documente importante ale organizatiei, dat fiind ca dulapul de metal în care se aflau acestea a fost găsit deschis, iar multe dosare cu documente răvșite pe podea”, se arată în comunicatul de presă.

„În dimineața de 21 mai 2018 Secția 6 poliție a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că la sediul central al unui partid, clădire aflată pe raza sectorului 2, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras un bust turnat în bronz, cabluri electrice și alte mici bunuri. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a subunității de poliție care a efectuat cercetarea și a demarat investigațiile în cauză. În urma activității deșfăsurate a fost recuperată statueta și predată partii vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor și pentru recuperarea integrală a prejudiciului”, transmite Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
Avion lovit de fulger la scurt timp de la decolare. Aeronava avea la bord 217 pasageri VIDEO
Cancan.ro
Meteorologii Easeweather au anunțat deja prima zăpadă. Pe ce dată se întorc ninsorile în România. Este mult mai repede ca în alți ani
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Ungaria caută 3,5 miliarde de euro dispărute din fonduri UE. Investigația vizează cercul lui Orban
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ferrari declarat daună totală. Ce problemă tehnică a schimbat totul
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
În urma cu 64 de ani se înfiinţa varianta europeană a NASA