Prima pagină » Social » Seniorii români au cele mai mici PENSII din Europa

Seniorii români au cele mai mici PENSII din Europa

FOTO - Caracter ilustrativ

România este la coada clasamentului în Europa în ceea ce privește pensia medie a seniorilor. În Luxemburg un pensionar câștigă lunar peste 6.000 euro, la noi în țară pensia medie este de doar 2.400 lei.  Nu peste mult timp vom avea cu 1.000.000 de pensionari mai mult, iar cheltuielile bugetare vor crește de cinci ori.

Jurnalista RealitateaPlus Nicoleta Cuculescu, ne spune că România este țara din Europa în care pensionarii noștri trăiesc greu, de la o lună la alta. De exemplu, de la începutul anului și până în acest moment vorbim despre un număr mediu de aproximativ 5 milioane de pensionari. Aceștia au avut o pensie medie lunară de puțin peste 2.400 lei.

Totuși, vorbim despre o sumă în creștere cu 13,8% față de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.290 lei, însă, din păcate, suntem coda și Europei la pensia medie pe care o primesc seniorii și știm foarte bine cât de greu se descurcă de la o lună la alta.

Nu reușesc să își cumpere medicamente, să își plătească facturile și, de cele mai multe ori, au nevoie de ajutorul copiilor sau al apropiaților.

Ei bine, Luxemburg este loc în topul țărilor în care pensionarii au pensii uriașe. 6.190 euro este pensia medie, Spania 3.224 euro, Belgia 3.210 euro, urmat apoi de Elveția, cu 2.556 euro, Islanda 2000 502.253 euro, iar România, așa cum vă spuneam, este la coada clasamentului, cu aproximativ 480 euro. Pe ultimul loc este Albania, cu puțin peste 350 euro, afirmă Cuculescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Shakira dă Madridul peste cap: 600.000 de oameni și hoteluri de 340 de euro
Digi24
Încă un mare stat ar putea lua în calcul o apropiere de Uniunea Europeană
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță, desființat de verișoara amantei Alice: 'A dat de un narcisist. I-a distrus tot!'
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Adevarul
„Apocalipsa britanică”, explicată de un politolog român de la Londra: „Sunt zone de o sărăcie lucie”
Mediafax
SUA, la un pas de a adopta NOI SANCȚIUNI împotriva Kremlinului. Proiectul a ajuns pe masa lui Trump
Click
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Apelul misterios care poate RĂSTURNA ANCHETA morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania