Prima pagină » Știri » Sergiu Medar, fost șef CNI: O Armată Europeană ar reprezenta doar 20% din actuala structură NATO

Sergiu Medar, fost șef CNI: O Armată Europeană ar reprezenta doar 20% din actuala structură NATO

Nicolae Oprea
Sergiu Medar, fost consilier pentru Securitate națională al Președintelui României și fost șef al Comunității Naționale de Informații, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX și Monitorul Apărării, că o eventuală Armată Europeană ar reprezenta doar 20% din actuala structură a NATO.

Redăm integral interviul:

MEDIAFAX: Cum priviți ideile unor lideri europeni de înființare a unei armate europene, care să fie autonomă față de NATO?

Sergiu Medar: Din punctul meu de vedere nu este posibil, pentru a da răspunsul direct la întrebare. O armată europeană în afara NATO în primul rând nu-și are rostul, pentru că stabilitatea europeană se face prin intermediul NATO, apărarea colectivă europeană se face numai de către NATO. Și atunci, pentru ce o armată europeană? Participarea unor structuri militare din deferite state europene la NATO este logică, și trebuie să se întâmple, dar numai în cadrul NATO. De altfel, în NATO sunt și armate naționale. Vorbind despre armata europeană, Germania, de exemplu, a spus >, n-a spus națională, a spus >, ceea ce este diferit de o armată națională așa cum este cu participarea statelor europene la NATO.

MEDIAFAX: Credeți că țările NATO din Estul Europei sunt mai vulnerabile decât cele din Vest?

Sergiu Medar: Țările din Estul Europei sunt mai vulnerabile decât cele din vest, pentru că sunt mai apropiate de agresor. Agresorul fiind, conform evaluărilor NATO, Rusia. Dar securitatea acestor state poate fi asigurată tot prin intermediul NATO. Și capabilitățile militare ale NATO sunt incomparabil mai mari decât cele ale unei presupuse armate europene. Diferența este cam de 80% la 20%. Dintr-o armată europeană bineînțeles că nu fac parte Turcia, Statele Unite, Canada și Norvegia, și atunci actuala apărare europeană din actuala componență sau capabilitate militară a NATO rămâne cu 20%.

MEDIAFAX: Ce rol trebuie să joace România ca pol de stabilitate aici, în Europa de Est?

Sergiu Medar: Așa cum s-a discutat la această conferință, România nu poate să scape sau nu poate fi altceva decât un pol de stabilitate europeană. Și pentru asta România trebuie să-și afirme cât se poate de ferm opțiunile, să investească în continuare acel 2% din PIB pentru Apărare și să continue să fie în relația cu NATO cel puțin cum a fost și până acum. Adică un stat apreciat, cu capabilități de nișă, cum ar fi informațiile militare care au un asemenea nivel încât pot fi considerate printre primele din țările NATO.

MEDIAFAX: Cum vedeți amenințările cibernetice din zona Mării Negre? Sunt acestea un pericol major pentru securitatea europeană?

Sergiu Medar: Amenințările cibernetice nu le-aș zice din zona Mării Negre. Ele pot fi de oriunde de pe glob. Ele pot avea ca țintă țările din zona Mării Negre. Componenta militară sau hardware-ul trebuie să existe ca mijloc de descurajare. Acum este aproape imposibil ca cineva sau improbabil mai bine zis, să ne atace cu tunurile, cu tancurile sau cu aviația. Dar amenințări cibernetice și operațiuni de influență strategică se desfășoară permanent. Acum, statele agresoare nu au de ce să ocupe alte state, pentru că trebuie să dea de mâncare popoarelor lor. Și atunci încearcă să le facă să ia decizii care convin acelor state agresoare.

MEDIAFAX: Ce așteptări are NATO de la România, în contextul în care suntem deja de 15 ani în Alianță?

Sergiu Medar: NATO are aceleași așteptări pe care le-a avut de la început. Între timp, însă, România a confirmat și în multe domenii a fost peste așteptări, iar acum, pe măsură ce ești foarte bun, și așteptările cresc. Dar în același timp și ofertele cresc, iar România este considerată acum un stat NATO puternic, chiar dacă multă lume nu este de acord cu ce spun eu, dar asta este o realitate.

MEDIAFAX: Cât de periculoși sunt factori precum naționalismul radical pentru stabilitatea în zona Mării Negre?

Sergiu Medar: Naționalismul radical este periculos pentru stabilitatea întregii Europe. Nu sunt scutite nici statele stabile din punct de vedere politic vest-europene. Naționalismul radical este, categoric, o amenințare pentru toate statele europene.

Sergiu Medar, fost consilier pentru Securitate națională al Președintelui României și fost șef al Comunității Naționale de Informații, a participat la conferința pe securitate organizată de Monitorul Apărării, parte a MEDIAFAX Group.

Monitorul Apărării și Securității a organizat marți Conferința „Punți de securitate transatlantică pe fondul discrepanțelor dintre marile strategii de securitate-Viziunea României”, printre invitații de marcă la eveniment numărându-se experți în securitate, militari de rang înalt și membri ai serviciilor de intelligence, printre care: Charles „Chuck” WaldFost locțiitor al comandantului forțelor US dislocate in Stuttgart, Germania, Arnold Dupuy (analist senior pe teme de Securitate energertică la Departamentul Apărării din SUA), Hans-Lothar Domröse (fostul comandant al Comandamentului Întrunit al Forțelor NATO de la Brunssum), Carol Rollie Flynn (profesor asociat al Programului de Securitate Națională al Institutului de Cercetare pentru Politică Externă, Washington D.C), Anthony Pfaff (profesor de Etica Profesiei Militare la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al U.S. Army. Fost atașat militar în Orientul Mijlociu).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli