Prima pagină » Actualitate » Șoferii români cu permis categoria B pot conduce și motociclete. Care sunt condițiile

Șoferii români cu permis categoria B pot conduce și motociclete. Care sunt condițiile

Începând din luna august 2024, șoferii români care au un permis de conducere valabil pentru categoria B,  vor să-l folosească şi pentru vehiculele încadrate în categoria A, adică motocicletele.

Dar potrivit Observator News, aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.  Șoferii trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani, să deţină permis de conducere de cel puţin 2 ani pentru categoria B.

Și de asemenea, să facă dovada că au absolvit un curs de instruire de minim 10 ore în cadrul unei şcoli autorizate de conducere pentru vehiculele încadrate în categoria A.

Trebuie să-ș doteze motocicletele cu o cutie de automată și să aibă o capacitate ciclindrică de maxim 125 cmc.

Șoferii cu permis de categoria B pot conduce motociclete, dar trebuie să aibă un curs de instruire absolvit

„Începând cu luna august 2024, deținătorii permisului de conducere categoria B au posibilitatea de a conduce motociclete din categoria A1, pe teritoriul României, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1. Deținătorii permiselor de conducere categoria B să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți;

2. Deținerea unui permis de conducere categoria B valabil de cel puțin 2 ani;

3. Să facă dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de instruire practică specifică pentru motocicletele din categoria A1 de minimum 10 ore, în cadrul unei școli de conducători auto autorizate.

Menționăm faptul că, adeverița este valabilă pentru motocicletele din categoria A1 dotate exclusiv cu o cutie automată, care au următoarele caracteristici:

– Capacitate cilindrică maximă de 125 cm³;

– Puterea maximă nu trebuie să depășească 11 kW;

– Raportul putere/greutate de maximum 0,1 kW/kg.

Școala de conducători auto va înscrie adeverința în Registrul Național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia este preluată pe cale electronica de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, pentru facilitarea efectuării controlului în trafic de către polițiști. Prin urmare, nu este necesară deținerea fizică a adeverinței și nici preschimbarea permisului de conducere. Această inițiativă va aduce numeroase beneficii practice pentru șoferii care doresc să aleagă alternative mai economice și ecologice de transport. În plus, va contribui la descongestionarea traficului în marile orașe, la reducerea timpului petrecut în trafic și va avea un impact pozitiv asupra mediului. Încurajăm șoferii interesați să se informeze din timp despre noile reglementări și să urmeze cursurile de instruire necesare pentru a se bucura de avantajele acestei modificări legislative”.

Sursa Foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli