Prima pagină » Știri politice » „Stegarul Dac” a fost externat duminică dimineață, după internarea forțată la PSIHIATRIE. Ultima faptă a activistului / Precizările Poliției

„Stegarul Dac” a fost externat duminică dimineață, după internarea forțată la PSIHIATRIE. Ultima faptă a activistului / Precizările Poliției

Olga Borșcevschi

Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac”, a fost externat duminică dimineață din Spitalul de Psihiatrie „Dimitrie Obregia”, unde fusese internat forțat în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit unor surse judiciare citate de Gândul. Decizia inițială de internare fusese luată în urma unui nou protest extrem al activistului, care a escaladat o macara de zeci de metri înălțime, în zona Păcii, sector 6 al Capitalei.

„Stegarul Dac” este un personaj care apare frecvent pe TikTok, prezent la diverse manifestări de stradă. Are obiceiul de a escalada diferite obiective din București, iar odată ajuns în vârf, flutură steagul României și transmite totul live pe rețelele de socializare.

Sâmbătă seara, „Stegarul Dac” a repetat scenariul obișnuit, escaladând o macara înaltă de câteva zeci de metri, aflată în sectorul 6 al Capitalei. Așa cum prevede protocolul, la fața locului au sosit echipaje de poliție și o ambulanță. La coborâre, bărbatul a fost imobilizat de forțele de ordine.

Conform Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, sâmbătă, 22 martie, în jurul orei 14:20, fiind raportat că un bărbat s-ar fi urcat pe o macara, punându-și astfel viața în pericol.

„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 58 de ani. De asemenea, echipele de negociatori, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sosite la adresă au relaționat cu bărbatul în cauză. Totodată, în sprijin s-au deplasat și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, echipaje de jandarmi, dar și echipaje de prim-ajutor”, se arată în comunicatul transmis de DGPMB.

După aproximativ 7 ore de negocieri, „bărbatul a coborât de pe macara, în jurul orei 21:20”.

„Având în vedere comportamentul bărbatului, în toate situațiile în care acesta s-a urcat pe diferite clădiri sau schele, la mare înălțime, respectiv faptul că acesta a amenințat, în repetate rânduri forțele de ordine și a afirmat că dacă încearcă cineva să-l coboare, se va arunca în gol, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, unde a rămas internat peste noapte, iar în cursul zilei de astăzi acesta a fost externat”, informează DGPMB.

Potrivit comunicatului, polițiștii din cadrul Sectorului 1 – Secția 1 s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, având în vedere „multiplele situații în care bărbatul a urcat atât pe clădiri, cât și pe diferite schele cu înălțime mare”.

„Astfel, luând în considerare faptul că bărbatul pune în pericol atât siguranța sa, cât și a celorlalte persoane care se află în proximitatea zonelor, a fost dispusă o ordonanță, în vederea evaluării acestuia din punct de vedere psihologic, această activitate urmând a fi efectuată, ulterior, de către unitatea spitalicească”, mai spune sursa citată.

Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO

CITEȘTE ȘI:

Ce studii are Cătălin Avrămuță, cunoscut ca „stegarul dac”: „Școala nu mi-a oferit ceea ce căutam eu”

„Stegarul DAC” s-a urcat pe zidul Băncii Naționale, la puțin timp după ce Călin Georgescu și-a depus candidatura la prezidențiale

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?