Prima pagină » Auto » Străinii vor putea lucra ca șoferi de TAXI sau ride-sharing din martie 2025. Vești bune și pentru cei care vor să lucreze ca șoferi de transport marfă

Străinii vor putea lucra ca șoferi de TAXI sau ride-sharing din martie 2025. Vești bune și pentru cei care vor să lucreze ca șoferi de transport marfă

Muncitorii străini din ţara noastră, veniți de pe toate continentele, vor putea lucra ca şoferi de taxi sau ridesharing, începând din martie 2025.

Vor trece prin probe de examinare în limba engleză. Momentan, oportunitatea aceasta va fi posibilă doar în București.

Șoferii profesioniști sunt tot mai puțini. Românii cu vechime preferă să emigreze pentru a lucra pe salarii mai mari în Occident.

Astfel, organizațiile de transport din România insistă de 5 ani ca statul român să permită importul de șoferi profesioniști din țări precum Nepal, Sri Lanka, Vietnam sau Filipine și unde limba engleză este vorbită la un nivel acceptabil.

Germania a decis deja să simplifice angajarea șoferilor de camion, permițând ca examenul pentru atestat să se poată susține în opt limbi străine, inclusiv în limba română, transmite Antena 3 CNN.

Examinarea teoretică susținută în limba engleză va putea fi dată pentru conducătorii auto taxi sau închiriere, începând cu sesiunea din 1-2 martie 2025.

Acest sistem se va aplica și pentru șoferii de transport marfă, începând însă cu luna aprilie.

Atestarea profesională a conducătorilor auto profesioniști este o condiție obligatorie pentru a-și putea exercita ocupația în România, dar și în orice stat membru al Uniunii Europene.


Sursa Foto: Shutterstock

Citește și: Cum a devenit România MAGNETUL muncitorilor străini/ Peste 100.000 de permise emise

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan, interviu pentru POLITICO: „Alegerile anticipate nu sunt opțiunea mea preferată”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Etajul de la bloc care poate avea facturi mai mici la încălzire. Aceste apartamente sunt cele mai căutate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Vremea caldă și uscată poate accentua tusea. Care ar putea fi remediul?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii