Prima pagină » Actualitate » Un bărbat din Argeș a murit a doua zi după ce s-a vaccinat anti-Covid. A fost deschisă o anchetă (VIDEO)

Un bărbat din Argeș a murit a doua zi după ce s-a vaccinat anti-Covid. A fost deschisă o anchetă (VIDEO)

CNCAV: 130 de noi cabinete de vaccinare, din 1 martie! Peste 150.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

George Năstase, un profesor de 44 de ani din Mioveni, județul Argeș, a murit  la o zi după ce s-a vaccinat împotriva noului coronavirus. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a oferit, joi, mai multe detalii despre acest caz, în care a fost deschisă o anchetă.

„Bărbatul se prezentase, pe 2 martie, conform programării în platforma electronică, pentru administrarea primei doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, într-un centru de vaccinare din Mioveni, județul Argeș. În urma efectuării triajului medical și a examenului clinic de specialitate de către personalul vaccinator, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate”, anunță CNCAV într-un comunicat.

Imediat după administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spațiul de supraveghere postvaccinală, fără a prezenta simptomatologie, ulterior părăsind centrul de vaccinare.

După patru ore de la administrarea vaccinului, însă, pacientul a fost adus cu ambulanța la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, în urma unui episod de pierdere a cunoștinței suferit la domiciliu, conform datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș către CNCAV.

„La sosirea în unitatea medicală, pacientul avea o stare generală bună, fără a prezenta traumatisme. În urma investigațiilor specifice complexe, acesta a rămas sub supraveghere medicală, însă în seara aceleași zile, bărbatul a solicitat externarea pe propria răspundere, contrar avizului medical”, se mai arată în comunicatul CNCAV.

Din păcate, în dimineața zilei de 3 martie, bărbatul a fost declarat mort la domiciliu de către personalul medical de la Ambulanță, solicitat de familia acestuia. „A fost găsit fără suflare, decesul survenind în somn”, potrivit medicului Horia Trăilă, directorul Spitalului din Mioveni.

La acest moment, DSP Argeș a sesizat autoritățile competente în vederea efectuării procedurilor specifice pentru stabilirea cauzelor decesului”, a mai precizat CNCAV.

Medicul de familie al bărbatului a precizat că pacientul său se afla în evidență cu dislipidemie și valori tensionale crescute. Potrivit Antena 3, în urma autopsiei s-a descoperit că acesta suferea de ciroză hepatică în formă severă.

George Năstase era nepotul unui general în rezervă, Constantin Năstase, în vârstă de 105 ani, care mâine urmează să facă rapelul. Autopsia va fi cea care va face lumină în acest caz.

Azi, la școala Liviu Rebreanu, locul de muncă la bărbatului, colegii au făcut un altar, chiar la poarta școlii.

România a înregistrat 4.271 de noi cazuri cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. Peste 1.000 de persoane sunt internate la ATI

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 4.271 de noi cazuri cu SARS-CoV-2 din 26.410 teste RT-PCR (16.885 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.525 la cerere) și 9.539 de teste rapide antigenice. Au fost raportate 98 de decese. 1.070 de persoane sunt internate la ATI.

Potrivit datelor publicate joi de GCS, până astăzi, 4 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 816.589 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 749.673 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.271 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sute de vaccinuri anti covid false și măști de protecție contrafăcute au fost confiscate în Africa de Sud şi în China

Polițițiștii din China și Africa de Sud au confiscat sute de vaccinuri contra coronavirusului fals, a declarat, miercuri, un reprezentant al Interpol.

Într-un depozit din Germiston, la est de Johannesburg, au fost găsite 400 de fiole, echivalente cu 2.400 de doze.

Ofițerii au recuperat, de asemenea, o cantitate mare de măști false 3M și au arestat trei cetățeni chinezi și un cetățean zambian. Orice vaccin publicitat pe site-uri web obscure nu va fi legitim, nu a fost testat și poate fi periculos”, a spus reprezentant al Interpol, în timp ce îi avertiza pe rezidenți să fie atenți, deoarece în prezent nu sunt vândute online vaccinuri COVID-19 aprobate.

Între timp, 80 de persoane au fost arestate în China după ce poliția a făcut raiduri într-o fabrică unde au identificat persoane care vindeau vaccinuri COVID-19 false. Poliția a confiscat 3.000 de doze.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Victorie DEFINITIVĂ pentru România în dosarul Roșia Montană! Gabriel Resources PIERDE și ultima cale de atac
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Starship, din nou în SPAȚIU! Reușita companiei lui Elon Musk
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele GPS
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...