Prima pagină » Actualitate » Un CIOBAN din Argeș a tăiat o pădure ca să construiască un drum până la stână/Cine a sesizat autoritățile

Un CIOBAN din Argeș a tăiat o pădure ca să construiască un drum până la stână/Cine a sesizat autoritățile

Unui bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Corbeni i-a fost întocmit dosar penal pentru amenajarea abuzivă a unui drum în perimetrul unei arii naturale protejate, anunță IJJ Argeș.

În zonă se săpa cu ajutorul unui buldoexcavator un drum de acces la o viitoare stână în zona Mușețica.

Cine a făcut plângerea

„În urma unei sesizări din partea unui reprezentant al Greenpeace România, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu au depistat două persoane care le-au relatat că excavează cu ajutorul unui buldoexcavator un drum de acces la o viitoare stână în zona Mușețica, în golul alpin”, potrivit unui comunicat de presă.

Marți, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, jandarmii argeșeni s-au deplasat în zona indicată.

„Aceștia au constatat existența unor lucrări de excavații, care au provocat degradarea/deteriorarea habitatului natural și a florei sălbatice existente pe o suprafață de 2000 de metri pătrați.

În urma celor constatate, jandarmii argeșeni au întocmit actele de sesizare pe numele proprietarului lucrărilor, conform art. 52, alin. (1), lit. b și c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

Jandarmeria Argeș încurajează cetățenii să sesizeze orice activitate suspectă sau ilegală în ariile protejate la numărul de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de jandarmerie”, se menționează în finalul comunicatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%