Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Fiica mea este singurul român din istorie care a fost «alungată» dintr-un consulat”

Victor Ponta: „Fiica mea este singurul român din istorie care a fost «alungată» dintr-un consulat”

Victor Ponta: „Fiica mea este singurul român din istorie care a fost „alungată” dintr-un consulat”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta a vorbit despre cazul fiicei sale, despre care spune acesta că ar fi fost exclusă dintr-un grup de români evacuați din Dubai, în urma pornirii ostilităților în Orientul Mijlociu, la ordinul ministrei de externe, Oana Țoiu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta susține că nu ar fi fost nevoie de niciun fel de cerere specială sau intervenție la consulat pentru ca fiica sa să fie repatriată. Acesta afirmă că există deja o prevedere legală în vigoare care ar impune consulatelor să ajute orice copil minor neînsoțit să se întoarcă cât mai repede, în siguranță, în țară.

„Deci probabil că prin 2037, când o să fie Irina deja matură, o să o cheme să o audieze. Că altfel e simplu, e o prevedere legală, Hotărârea 443 din 2004, care așa se numește: «Hotărâre privind repatrierea minorilor neînsoțiți aflați în străinătate». Spune așa, fii aten. Nu trebuie să fii pe nicio listă, nu trebuie să sune nimeni, nu trebuie să fie nimic. Dacă un român minor, un copil minor, merge la orice consulat din această lume, din Noua Zeelandă, ciocăne la ușă, este obligație, nu-l mai lași să plece de acolo. Repede, să-l ducă acasă.”

Într-o notă ironică, Ponta afirmă că fiica sa ar fi fost singurul român din istorie alungat din consulat la nevoie, susținând în continuare că oficialii consulatului ar fi fost influențați de intervenția ministrei de externe, Oana Țoiu.

„Din păcate, fiica mea e singurul caz din istoria României în care l-au gonit din consulat… Nu, nu l-au gonit, exagerez. Oamenii de acolo chiar s-au purtat frumos, dar mureau de frica lui Țoiu.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Nicușor Dan este furios după ce s-a întâmplat ieri cu Bolojan
Digi24
Împăratul, planurile de adopție și o prințesă care nu va domni niciodată: viitorul nesigur al celei mai vechi monarhii ereditare
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Cum lovește Ungaria indirect în România prin Moldova. Asul din mâneca Bucureștiului în negocieri
Mediafax
Un număr mai mare de copaci poate însemna un număr mai mic de păsări
Click
Ea a mama soacră din Italia a lui Mihai Mitoșeru: „Când cuscrele se înțeleg suntem și noi fericiți.” Cum o răsfață pe Camelia Mitoșeru?
Digi24
VIDEO Culisele dezbaterilor de la Cotroceni: de ce nu s-au înțeles partidele cu Nicușor Dan (surse)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cum a ajuns Spania principala destinație europeană pentru ovodonare?