Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Victor Ponta ironizează desantul ministrului Radu Miruță în Arabia Saudită: ”Toată postarea este o ABERAȚIE”

Victor Ponta ironizează desantul ministrului Radu Miruță în Arabia Saudită: ”Toată postarea este o ABERAȚIE”

Prezent în studioul Gândul, în cadrul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, fostul premier Victor Ponta a criticat pe un ton ironic vizita ministrului Economiei, Radu Miruță, în Arabia Saudită. Ministrul Economiei a anunţat că a fost promovată o Hotărâre de Guvern prin care o companie de stat a primit licența de exploatare a grafictului.

Invitatul jurnalistului Gândul a ridiculizat mesajul oublic al lui Radu Miruță, care la finalul acestuia a ținut să precizeze că toate costurile deplasării sale au fost suportate de arabi. Context în care Victor Ponta a desființat promisiunea ministrului Economiei că Arabia Saudită ar putea investi în minele noastre de grafit.

”Asta e de mare prost gust pentru că nu spui, e jenant. Toată postarea este o aberație, hai că mi-ai dat ocazia. Investiții în grafit, atenție, în România există într-o singură mină, în Gorj. Căreia domnul Miruță i-a ridicat licența de când a venit”.

Cum și cui exportă Miruță oi în Arabia Saudită?

În egală măsură, Ponta a ironizat și pretențiile ministrului că ar dinamiza cooperarea economică cu saudiții prin exportul de animale, în condițiile în care crescătorii români de oi nu sunt sprijiniți deloc de stat.

”Domeniile schiabile, sigur, experiența seculară a Arabiei Saudite în domeniul schiabil. După care conectarea directă dintre crescătorii români de oi și vaci și piața din Arabia Saudită. Spune-mi, te rog, bieții crescători români de doi ani de zile țipă și urlă că le pun taxe, că n-au loc în portul Constanța de ucraineni. Oricum ei sunt la agricultură. Cum face domnul Miruță, se duce, ia el oile și le duce în Arabia Saudită? La cine, că nu există comerț fără o firmă care să importe și una care să exporte”, a mai comentat fostul candidat la alegerile prezidențiale din luna mai.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertizări ANM: Cod portocaliu de ninsoare și vânt puternic la munte, în mai multe județe
Digi24
„Trebuie să redeschidem Strâmtoarea Trump”. După Golful Mexic, liderul de la Casa Albă a botezat și Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran
Prosport.ro
Sorana Cîrstea e o femeie singură și a atras toate privirile cu apariția ei la un restaurant din Miami
Adevarul
Operațiuni secrete: avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar
Mediafax
Cătălin Predoiu: „România, printre cele mai sigure țări din lume, potrivit datelor recente”. 13.786 de percheziții domiciliare la suspecții de infracțiuni grave
Click
Lovitură dureroasă pentru Denise Rifai! Dezvăluiri neașteptate după despărțirea de Dan Alexa
Digi24
Metoda ingenioasă prin care sute de litri de motorină erau furați săptămânal de pe un șantier de modernizare a căii ferate
Cancan.ro
BREAKING | A murit celebrul actor din telenovela Clona😢
Ce se întâmplă doctore
Noi imagini controversate cu Elena Băsescu! Cât de mult s-a schimbat fiica cea mică a fostului președinte. Operațiile estetice au transformat-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
O structură bizară de pe Marte seamănă cu o piramidă egipteană antică
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
De ce simțim că nu avem timp, chiar și atunci când avem mai mult ca oricând?