Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Marius Budăi, despre o posibilă majorare a pensiilor: „Nu îmi permit să promit ceva părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul să nu poată îndeplini. Nu vreau să dezamăgesc”

VIDEO | Marius Budăi, despre o posibilă majorare a pensiilor: „Nu îmi permit să promit ceva părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul să nu poată îndeplini. Nu vreau să dezamăgesc”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, marți, la Antena3, despre posibilitatea unei majorări a pensiilor, anul acesta. Întrebat dacă până la sfârșitul anului vor exista bani în plus și pentru pensionari, social-democratul a răspuns că sunt luate în calcul toate scenariile, însă nu își dorește să facă o astfel de promisiune „părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul să nu poată îndeplini”.

„Gina Vacariu: Pensionarii se întreabă dacă pentru ei puteți să găsiți bani să operați și o majorare a pensiilor, în acest an, sau să aștepte până anul viitor?

Marius Budăi: Nu, am să revin un pic la ceea ce am spus. Am avut o primă majorare la început de an, avem aceste pachete sociale, dar și economice, de intervenții, și în ceea ce înseamnă evoluția prețurilor din România, astfel încât puterea de cumpărare să fie cât mai puțin afectată. Cu siguranță că lucrăm la încă un pachet de măsuri.

Eu nu îmi permit să promit ceva părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul să nu poată îndeplini. Când vom avea o decizie clară luată în coaliție, cu siguranță voi veni prin intermediul dumneavoastră și le voi comunica seniorilor acestei țări măsurile pe care le vom și implementa.

Gina Vacariu: Dar luați în considerare, domnule ministru, să fie, poate, și anul acesta o majorare la pensii?

Marius Budăi: Noi luăm în considerare toate scenariile, însă știți, câteodată, mai binele poate fi dușmanul binelui. Noi trebuie să avem, să cântărim foarte clar, să sprijinim în paralel, atât mediului privat, ca să-și apere locurile de muncă și vedeți, ușor-ușor, să și creăm alte locuri de muncă pentru tinerii acestei țări, dar să facem și un pachet social. Deci trebuie să fim echilibrați între a sprijini și a da măsuri economice și a da măsuri sociale, pentru a nu dezechilibra bugetul.

Suntem în această construcție. Am aprobat astăzi rectificarea bugetară, v-am spus, avem la Ministerul Muncii sume suplimentare pentru toate categoriile. Nu sunt niciun fel de probleme cu plățile. Ne asigurăm că putem achita ceea ce avem în vigoare și gândim măsuri pe viitor și cu siguranță le vom anunța.

Gina Vacariu: Asta e o veste foarte bună, domnule ministru, că luați în considerare, totuși, și poate faceți niște calcule, să mai dați ceva și la pensii.

Marius Budăi: Eu cunosc foarte bine viața părinților și bunicilor noștri. Am fost crescut de bunici. Nu vreau să dezamăgesc. Haideți să nu le dăm informații care nu sunt concrete, iar ulterior, să-i dezamăgim.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
„Copleșit de iubirea voastră”: Reacția lui Călin Georgescu din spatele gratiilor
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Un bebeluș de doar 11 zile, diagnosticat cu o tumoră cerebrală după ce medicii au observat o infecție minusculă la o unghie. Prin ce coșmar a trecut familia
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ