Prima pagină » Știri » VIDEO. Un polițist, aflat în timpul liber, bătut de patru bărbați, în Constanța, după o șicanare în trafic. Agresorii, prinși imediat

VIDEO. Un polițist, aflat în timpul liber, bătut de patru bărbați, în Constanța, după o șicanare în trafic. Agresorii, prinși imediat

Mai multe pe gandul.info

Potrivit polițiștilor constănțeni, conflictul spontan a izbucnit sâmbătă între cinci persoane, pe o stradă din municipiul Mangalia, pe fondul unui schimb de replici, în trafic. În incidentul a implicat și un polițist din cadrul IPJ Constanța, în vârstă de 38 de ani, care se afla în acel moment în timpul liber.

Scandalul ar fi plecat după o șicanare în trafic, în care a fost implicat polițistul și doi bărbați aflați într-un alt autoturism. Ulterior, acestora din urmă li s-au alăturat alți doi, aflați în zonă, care îi cunoașteau.

Cearta a degenerat în îmbrânceli, iar polițistul a fost lovit. În urma incidentului, el a mers la spital, unde a obținut un certificat medico-legal.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru loviri și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Cei patru agresori sunt în prezent cercetați în stare de libertate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!