Prima pagină » Știri externe » Vladimir PUTIN vrea pace durabilă cu Ucraina, dar nu renunță la obiectivele teritoriale /Liderul Rusiei cere negocieri asupra securității Europei

Vladimir PUTIN vrea pace durabilă cu Ucraina, dar nu renunță la obiectivele teritoriale /Liderul Rusiei cere negocieri asupra securității Europei

Rusia vrea avansarea procesului pentru obținerea unei păci durabile cu Ucraina, dar își menține obiectivele teritoriale, afirmă președintele Vladimir Putin, cerând și negocieri asupra arhitecturii de securitate a Europei.

”Avem nevoie de o pace durabilă, o soluție pe termen lung care să satisfacă atât Rusia, cât și Ucraina și să garanteze securitatea ambelor țări”, a declarat Vladimir Putin, citat de agenția de presă Interfax.

”Condițiile au rămas aceleași. De fapt, acestea nu sunt condiții, sunt obiective. Eu am prezentat obiectivele Rusiei”, a precizat Vladimir Putin.

Condițiile Rusiei sunt recunoașterea ”noilor realități teritoriale”. Moscova vrea ca Occidentul să recunoască anexarea Crimeei și controlul asupra regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. De asemenea, Rusia vrea ca Ucraina să renunțe la ambiția integrării în Alianța Nord-Atlantică.

”Probabil că negociatorii ucraineni au dreptate, au evocat ideea negocierilor asupra securității europene în general”, a subliniat Vladimir Putin, cu ocazia întâlnirii cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko.

Vladimir Putin a contestat din nou legitimitatea Administrației Volodimir Zelenski.

”Sistemul nostru politic se bazează pe Constituția Federației Ruse, iar Guvernul a fost format pe baza legilor statului. Ceea ce nu se poate spune despre Ucraina”, a acuzat liderul de la Kremlin.

Administrația Donald Trump insistă ca Rusia să accepte rapid un armistițiu cu Ucraina și să avanseze negocierile pentru o pace durabilă. Kievul solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean ocupat și intensificarea presiunilor occidentale asupra Moscovei.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ANALIZĂ Bloomberg: Agențiile ucrainene de combatere a corupției se tem că Administrația Zelenski va menține PRESIUNILE

ANALIZĂ EXCLUSIV Va fi strivită UE de presiunile SUA și ale Chinei? /Cum a dat TRUMP lumea peste cap și ce a obținut de fapt în primele luni de mandat!

VIDEO UE așteaptă decizia SUA pentru a stabili dacă renunță la măsurile de RETORSIUNE /„Aceasta este intenția dacă totul decurge cum ne așteptăm”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli