Prima pagină » Știri » Ziua Internațională a Bătăii cu Perne, sărbătorită și în România

Ziua Internațională a Bătăii cu Perne, sărbătorită și în România

Ziua Internațională a Bătăii cu Perne, sărbătorită și în România
Peste 200 de oameni au participat, sâmbătă, în Piața Universității din București, la o bătaie cu perne care a fost organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Bătăii cu Perne, evenimentul având loc simultan în mai multe orașe din lume.

Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă la prânz, în Piața Universității din București pentru a participa la o bătaie cu perne. Tineri, bătrâni, copii, toți și-au adus pernele de acasă și au așteptat nerăbdători să se dea startul.

„Mi se pare o idee foarte bună, este altceva, mai ales că este și soare afară”, a povestit unul dintre participanți pentru MEDIAFAX.

Copii au fost cei mai nerăbdători, nu în fiecare zi au ocazia să vadă un asemenea peisaj.

„Am adus fetița ca să se bucure, de abia a așteptat acest eveniment de când i-am povestit că vom veni să ne batem cu alți oameni, cu pernele” povestea un părinte.

În timp ce unii așteptau entuziasmați startul, alții și-au pregătit aparatele foto și telefoanele pentru a imortaliza momentul.

Deși este inofensivă, bătălia cu perne are niște reguli, pe care participanții trebuie să le respecte. Una dintre ele interzice luptele în parcuri pentru că aceste spații sunt plictisitoare, dar și pentru că penele ar face prea multă mizerie. Nu se pot folosi decât perne moi, participanții trebuie să-și scoată ochelarii și nu este indicat să lovești pe nimeni care are în mâini o cameră foto sau video.

Prima ediție a avut loc în 2008, iar de atunci a cuprins peste 100 de orașe din întreaga lume. Cel mai important este alegerea datei la care oamenii din toată lumea să se adune simultan într-un loc public, iar aceasta este comunicată online. Evenimentul are drept scop recuperarea spațiului public, eliberarea de stres și presiune și găsirea unor noi tipuri de divertisment.

Evenimentul a avut loc simultan în New York, Londra, Barcelona, Tokyo și alte peste 50 de orașe din toată lumea. International Pillow Fight Day se află la a treia ediție în România.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Care sunt candidații cei mai căutați pe piața locurilor de muncă în acest moment
Digi24
„Războiul a atins apogeul și se mută în Europa”. Avertismentul liderului uneia dintre cele mai eficiente unități din armata ucraineană
Cancan.ro
Rodica Stănoiu va fi deshumată?! Detalii despre ultimele ore ale fostei ministrese: a ajuns la camera de gardă 'subnutrită și lovită'
Prosport.ro
Imaginile momentului cu Cristina Neagu după ce a plecat din România. Vacanță de vis în Hawaii
Adevarul
Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri
Mediafax
Impulsivitatea cumpărăturilor de Crăciun. Cum ne influențează neuromarketingul și ce spun specialiștii
Click
Monica Pop a spus care este rețeta pentru creșterea imunității. Nu recomandă Vitamina C: „O prostie”
Digi24
Decizie istorică: Danemarca desemnează oficial SUA drept o amenințare. Cum au ajuns serviciile secrete la această decizie
Cancan.ro
Rodica Stănoiu va fi DESHUMATĂ?! Detalii tulburătoare despre ultimele ore ale fostei ministrese: a ajuns la camera de gardă 'subnutrită și lovită'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Simona Mihăescu, fosta prezentatoare a emisiunii „Rețeta de acasă”? Cu ce se ocupă după ce a părăsit televiziunea. E total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Este oficial: Impozitul auto va crește, în 2026! Decizia luată de Curtea Constituțională
Descopera.ro
Semne de activitate detectate pe obiectul interstelar 3I/ATLAS
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Am găsit o metodă să slăbim...
Descopera.ro
Ce dezvăluie un pigment albastru uimitor, vechi de 13.000 de ani, despre strămoșii noștri?