1.000 de imobile din centrul vechi al Timișoarei, retrocedate ILEGAL! DNA acuză DOI PRIMARI de abuz

Publicat: 12/11/2018, 15:03
Actualizat: 25/03/2019, 21:21

„Da (a fost pus sub acuzare, n.r.). Sunt uluit de ceea ce mi se întâmplă,” a declarat actualul primar Nicolae Robu. „Eu am ieșit în stradă și mai ies pentru o justiție independentă, dar nu independentă de dreptate, de corectitudine, ci de persoane, de grupuri de interese. Sunt un om ultracinstit, ultra corect în tot ce fac. Singura mea avere e onoarea. Nu pot să nu fiu revoltat, când cineva atentează la onoarea mea. De ce să fiu eu trimis în judecată, de ce apare numele meu într-un material în care pe 4 pagini din 6 e vorba despre lucruri total străine mie? În cazul meu s-au vândut două gioarse, două maghernițe – nu de către mine, cu o semnătură dată de mine, fără să mi se spun că acei chiriași au venit mai târziu. Sub garanția că totul e legal, dată de aparatul de specialitate. Sunt 5 semnături înaintea semnăturii mele. Ce temei aș fi avut eu să nu semnez pe cele două contracte? Asta mi se reproșează.”

Cele două „maghernițe” vândute chiriașilor sunt un un apartament de o cameră, de 25 mp și un apartament de două camere, de 50 mp.

„Două maghernițe într-un fund de curte, care au fost vândute unor chiriași. Eu nu spun legal sau ilegal, pentru că nu sunt jurist și nu mă pot pronunța. Au fost vândute de aparatul de specialitate, cu semnătura mea de reprezentare, fără să spun cuiva cel mai mic lucru de vânzarea respectivă”, adaugă edilul.

Deși nu știe prețul apartamentelor, Robu s-a arătat revoltat de prețul evaluat de specialist, care ar fi reprezentat prejudiciul.

„Dar ce vreau să spun și ce îmi arată că nu e dreptate în țara asta – nu îi reproșez domnului procuror ce s-a întâmplat, dar îi reproșez evaluatorului și nu o să las lucrurile așa. Știți cât este considerat prejudiciul pentru maghernițe? Se spune că ar fi trebuit să fie vândute mai scump cu 60.000 de euro. Dacă le scoatem la licitație, se pot obține 10.000 euro pe asemenea maghernițe puse la punct. Nu e în regulă. Cineva își bate joc de destine,” a mai spus Robu.

Și Gheorghe Ciuhandu, care a fost primarul Timișoarei înaintea lui Robu, a venit luni la sediul DNA, în dosarul vânzării de imobile.

„Nu mă simt vinovat absolut deloc. Sunt povești,” a declarat Ciuhandu la intrare. „Nu vă dați seama? După atâta vreme, cum se creează rechizitorii. 1.000 de locuințe în Timișoara, imobil. Dacă este ceva, e vorba de apartamente – dacă le generalizați. Nu știu pentru că mă cheamă. Nu am vândut ilegal nimic. Tot ce am vândut a fost pe bază de avize. Nu am ce să îmi reproșez, nu am luat foloase necuvenite.”

Gheorghe Ciuhandu, ieșind de la o audiere în 2014

Nicolae Robu, primar al municipiului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, fost primar și Martin Staia, fost director în cadrul instituției, sunt acuzați de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată. În aceeași cauză, Dan Diaconu, viceprimar al municipiului Timișoara, și Traian Stoia, fost viceprimar, sunt cercetați pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

„În perioada 1996 – 2015, mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, precum și alte persoane, și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului”, transmit procurorii DNA printr-un comunicat de presă, transmis la începutul anului 2017.

Robu, în scandalul privind reabilitarea termică a unor blocuri din Timișoara

Nicolae Robu a fost audiat în calitate de suspect, în luna iunie, la sediul DNA Timișoara, într-un dosar privind reabilitarea termică a unor blocuri din oraș cu fonduri europene, anunță corespondentul Mediafax. Primarul Timișoarei este cercetat penal, alături de alți doi funcționari ai instituției.

Nicolae Robu este audiat în calitate de suspect la sediul DNA Timișoara, într-un dosar privind reabilitarea termică, cu fonduri europene, a 65 de blocuri din oraș. El este acuzat de abuz în serviciu, folosirea de documente nereale pentru obținerea de fonduri europene, fals și uz de fals. Joi, procurorii anticorupție i-au audiat, în același dosar, și pe viceprimarul Timișoarei Dan Diaconu, precum și pe șeful Direcției Edilitare din cadrul primăriei, Culiță Chiș, care sunt cercetați penal tot în calitate de suspecți.

„O să vedem când ies. Eu știu că totul s-a făcut legal, ce au făcut alții, nu pot eu să vă spun. Eu, personal, nu am făcut nicio greșeală și am încredere în colegi, cred că nici ei nu au făcut, dar asta se va vedea. Eu știu ce am făcut eu,” a declarat Nicolae Robu, înainte de a intra în sediul DNA Timișoara. O jumătate de oră mai târziu, primarul Timisoarei a confirmat că este pus sub acuzare în dosarul reabilitării blocurilor.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de contractul de proiectare pentru anveloparea termică a 65 de blocuri din Timișoara, semnat între primărie și firma Proiect C&A SRL, deținută de Cristian Palade.

Firma a lucrat pentru Primăria Timișoara încă din noiembrie 2012, în condițiile în care contractul a fost semnat abia în ianuarie 2013. Ulterior, Cristian Palade a susținut că, după ce a văzut că e nevoit să execute lucrări de peste 250.000 de euro, în baza unui contract generic pentru 15.000 de euro, în care nu erau trecute date precum numărul de lucrări sau de blocuri la care se vor face proiecte, a refuzat să mai semneze câteva devize, fiindu-i reziliat contractul cu Primăria Timișoara.

Primăria Timișoara a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest proiectele respective pentru obținerea de fonduri europene pentru reabilitarea termică a celor 65 de blocuri, în valoare de peste zece milioane de euro. Cristian Palade susținea că documentele trimise de proiectant au fost FALSIFICATE de către angajații Primăriei Timișoara în momentul în care au depus spre aprobare consilierilor locali proiectele de hotărâre privind anveloparea termică a blocurilor.

Cristian Palade a dat în judecată Primăria Timișoara și, în primă instanță, Tribunalul Timiș i-a dat dreptate, obligând municipalitatea să-i plătească 990.754 lei+TVA. Însă, primăria a făcut apel, iar Curtea de Apel Timișoara l-a admis, așa că firma lui Cristian Palade nu mai primește niciun leu.

În septembrie 2017, DNA a început să ancheteze modul în care Primăria Timișoara a realizat anveloparea celor 65 de blocuri cu fonduri europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
Băutura demult dispărută din România. Era cea mai populară pe vremea bunicilor
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete