Prima pagină » Știri » 13,2 milioane de carduri de sănătate au ajuns la Poșta Română. Câte au ajuns la beneficiari

13,2 milioane de carduri de sănătate au ajuns la Poșta Română. Câte au ajuns la beneficiari

13,2 milioane de carduri de sănătate au ajuns la Poșta Română. Câte au ajuns la beneficiari
Poșta Română a distribuit cardurile de sănătate către 12,26 milioane persoane, 93% din beneficiarii documentelor care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, a anunțat joi compania.

„Poșta Română, în urma unor eforturi considerabile ale rețelei operaționale a companiei, a reușit să se achite cu succes de sarcinile impuse prin contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). O rată de retur de 7% pe distribuția cardurilor de sănătate este una pe care orice operator privat și-ar asuma-o fără ezitare. Iar asta, având în vedere rigorile impuse prin contract, ce țin atât de modalitatea de predare a cardurilor, cât și de zonele acoperite, în bună parte mediul rural greu accesibil”, a declarat într-un comunicat Irina Purcaru, Directorul Direcției Operațiuni și Relații Comerciale din Poșta Română.

Astfel, din cele 13,2 milioane de carduri trimise de CNAS spre distribuire, Poșta Română a predat în mâna asiguraților 93% din documente. Persoanele care și-au schimbat domiciliul fără să notifice sau nu s-au prezentat la unitățile Poștei Române pentru a-și ridica documentul de asigurat pot să o facă, în continuare, așa cum impun regulile CNAS, notează Poșta.

Situația pe județe arată că Bucureștiul deține primul loc în numărul de carduri distribuite, respectiv 1,22 milioane de trimiteri, urmat de Prahova, cu peste 511.000 de trimiteri, și de Timiș, cu peste 438.000 de trimiteri ajunse la destinație. Rata de retur pe cele trei județe, respectiv diferența dintre cardurile emise de CNAS conform contractului și cardurile returnate Caselor Județene de Sănătate aferente, este de 12,6%, 3,5%, respectiv 10,12%.

La polul opus, județele cu cei mai puțini asigurați pentru care s-au emis carduri de sănătate sunt Ialomița (79.900 de carduri emise și o rată de retur de 8%), Ilfov (101.082 carduri emise, la un retur de 9,12%) și Covasna (150.683 de carduri emise, la un retur de 6,6%). Județele în care s-au înregistrat cele mai mici rate de retur sunt Harghita (2,6%), Sălaj (3%), Prahova (3,5%), Vâlcea (3,6%) și Olt (3,7%).

Poșta Română a câștigat prin licitație, în vara anului trecut, contractul de distribuție a cardurilor de sănătate la nivel național. Acordul-cadru dintre operatorul național de servicii poștale și CNAS a fost semnat în septembrie 2014, iar primele carduri au ajuns la asigurați în 19 septembrie. Valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei și are o durată de patru ani. Volumul total care urmează a fi livrat, la nivel național, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri, din care 12,26 milioane au fost deja livrate.

Poșta Română menționează că a contribuit anul tercut cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă record, în condițiile disponibilizărilor operate în anii trecuți și care au redus contribuțiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Creierul este programat să recâștige greutatea pierdută, indică un studiu