Prima pagină » Știri » 19 cetățeni străini, depistați la Borș și Curtici când încercau să treacă ilegal în Ungaria

19 cetățeni străini, depistați la Borș și Curtici când încercau să treacă ilegal în Ungaria

19 cetățeni străini, depistați la Borș și Curtici când încercau să treacă ilegal în Ungaria
Un număr de 19 persoane, între care trei copii, din Irak, Maroc și Algeria, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Borș, județul Bihor, și de cei din Curtici, județul Arad, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera, pe jos, în Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră, în timpul nopții de luni spre marți, au fost observate, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, la aproximativ 100 de metri față de linia de frontieră, cincisprezece persoane care se îndreptau spre teritoriul Ungariei. Un echipaj a intervenit și a oprit grupul, persoanele respective fiind duse la sediul instituției, pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, doisprezece adulți cu vârste cuprinse între 19 și 26 de ani și trei minori cu vârste între 15 și 17 ani”, se arată în comunicatul citat.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici, din județul Arad, au depistat, la aproximativ 200 de metri față de linia de frontieră cu Ungaria, în timp ce se deplasau pe jos, pe câmp, patru persoane. Acestea au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări, unde polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Maroc și Algeria, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

Oamenii legii fac cercetări pentru infracțiuni de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!