Prima pagină » Știri » 5.000 de credincioși la Mănăstirea Curtea de Argeș, la moaștele Sfintei Filofteia

5.000 de credincioși la Mănăstirea Curtea de Argeș, la moaștele Sfintei Filofteia

5.000 de credincioși la Mănăstirea Curtea de Argeș, la moaștele Sfintei Filofteia
Un număr de 5.000 de credincioși au venit, joi, la Mănăstirea Curtea de Argeș pentru a se închina la moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia și pentru a asista la slujbele de liturghie și de vecernie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un număr de 5.000 de credincioși au venit, joi, la Mănăstirea Curtea de Argeș pentru a se închina la moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia și pentru a asista la slujbele de liturghie și de vecernie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Credincioșii veniți din toată țara au asistat la procesiunea scoaterii din paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș a moaștelor și la slujbele de liturghie și de vecernie, urmând ca vineri să asiste la sărbătoarea Sfintei Flilofteia.

Oamenii spun că Sfânta Muceniță Filofteia are puteri miraculoase și îi vindecă pe cei bolnavi și suferinzi.

Slujba de liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu IPS Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, iar credincioșii au îndurat temperatura scăzută, stând la rând pentru a ajunge să se închine la racle.

Vineri, când este sărbătorită Sfânta Flilofeteia, la Curtea de Argeș sunt așteptați peste 6.000 de pelerini.

Sfânta Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în cetatea Târnova, la sud de Dunăre. Rămasă orfană de mamă, a fost maltratată de tatăl natural și de mama vitregă. Pentru că era milostivă și împărțea hrana cu săracii, a fost pedepsită de tatăl ei, care a lovit-o peste picior cu un topor. În urma rănii suferite a murit la vârsta de 12 ani, ulterior fiind sanctificată, iar oamenii au credința că Sfânta Muceniță Filofteia are puteri miraculoase și îi vindeca pe cei bolnavi și suferinzi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Boala Alzheimer nu mai este o afecțiune incurabilă, indică un raport revoluționar
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!