Prima pagină » Știri » A fost lansată platforma CopiiiRevolutiei.ro – interviuri cu părinții revoluționari și copiii acestora

A fost lansată platforma CopiiiRevolutiei.ro – interviuri cu părinții revoluționari și copiii acestora

Platforma CopiiiRevolutiei.ro conține o serie de interviuri cu revoluționari și copiii acestora din Timișoara, Sibiu, Cugir, Cluj, București, cinci dintre primele orașe ale țării care au hotărât să facă mai devreme pasul spre democrație.

Copiii Revoluției, realizat de Pink Cat Studios, este un proiect despre perioada numită obsedant „de tranziție” de la comunism la democrație. Poveștile copilăriei sunt acum amintiri, iar comparația între ce își amintesc părinții, care au luptat în Revoluție, și ce își aduc aminte copiii lor ne oferă imaginea completă a acelor ani.

Oamenii care au ieșit pe străzi și au scandat LIBERTATE! în decembrie 1989 și-au riscat locul de muncă, siguranța lor și a familiei. Mărturiile lor despre viața de dinainte de Revoluție și primii ani de libertate sunt acum pe CopiiiRevolutiei.ro.

Platforma a fost lansată sâmbătă, 31 octombrie, printr-un eveniment online, pe Facebook – 1989 – before & after. Au participat, cu povești de dinainte și după Revoluție: Alex Dumitrescu – avocat, Rucsandra Pop – scriitoare și antropoloagă, Alex Ciucă – antreprenor și blogger (Hoinaru.ro), Radu Valentin Băzăvan – blogger (Groparu.ro), Mihai Găinușă – jurnalist, Constantin Antonescu – revoluționar din Sibiu, inginer constructor, Alin Savu – antreprenor, fiul lui Ioan Savu – revoluționar din Timișoara, Dorotheea Petre – actriță și Toni Grecu – umorist.

Revoluționarii intervievați, ale căror povești sunt expuse pe platforma CopiiiRevolutiei.ro, sunt o parte a istoriei noastre recente. Sunt oameni vii, cu memoria proaspătă și o înțelegere matură a evenimentelor. Fiecare a avut revoluția lui, clipa lui de frumoasă nebunie. Împreună, spun o poveste care-ți face pielea de găină – povestea întâlnirii cu libertatea după care tânjeau și a primilor pași în noua realitate: democrația.

Pe de altă parte, mărturiile copiilor dezvăluie multe despre caracterul părinților. Șerban Gherga își amintește cu nostalgie despre primul album B.U.G. Mafia, pe care i l-a cumpărat mama lui. Cei trei copii ai familiei Savu își amintesc că prietenii lor aveau oricând acces în apartamentul părinților lor, inclusiv la frigider, dacă le era foame. Cu ocazia realizării acestor interviuri, toți cei intervievați și-au amintit cu nostalgie de copilărie, când lumea era a lor; de orele nesfârșite pe care le-au petrecut în aer liber, în fața blocului sau pe cine știe ce coclauri.

Interviurile rezultate în urma proiectului sunt disponibile pe CopiiiRevolutiei.ro și pe canalul de Youtube Pink Cat Studios. Alături de interviuri, platforma conține fotografii cu protagoniștii, o cronologie sumară a principalelor evenimente din timpul regimului comunist și din timpul Revoluției, precum și câteva referințe culturale familiare celor care au copilărit în primii ani ai decadei ’90.

„Pentru că am ținut să existe un moment în care să facem click și site-ul să devină disponibil, am vrut și să-l marcăm printr-un eveniment. Evenimentul a avut loc online, pe pagina de Facebook a proiectului (facebook.com/copiiirevolutiei), sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16.00. Au participat ca speakeri atât persoane din tabăra „optzecistă” – cei care au prins ultimii ani de dictatură, cât și din tabăra „democrației originale” a anilor ’90.” a spus Robert Antonescu, producătorul proiectului.

Proiectul Copiii Revoluției poate fi urmărit și pe Instagram, unde sunt postate fotografii, întrebări și amintiri de dinainte și de după Revoluție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Topirea gheții din Antarctica a declanșat o schimbare bruscă în adâncul oceanului
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...