Prima pagină » Știri » A început programul ”Litoralul pentru toți”. Cât costă un pachet turistic în perioada 31 august – 11 octombrie

A început programul ”Litoralul pentru toți”. Cât costă un pachet turistic în perioada 31 august – 11 octombrie

A început programul ''Litoralul pentru toți''. Cât costă un pachet turistic în perioada 31 august - 11 octombrie
Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD) și patronatele din turism au anunțat luni lansarea ediției de toamnă a programului "Litoralul pentru Toți", cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc pornind de la 205 lei de persoană pentru șase nopți de cazare.

Oficialii patronatelor din turism precizează că la această ediție sunt practicate aceleași tarife ca la ediția de primăvară. Programul se va desfășura în perioada 31 august-11 octombrie.

De exemplu, pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie, tarifele maximale pentru un sejur de 6 nopți/persoană sunt de 205 lei la hotelurile de o stea, fără mic dejun, și de 235 lei / la un hotel de două stele, ajungând la 265 lei la unitățile de cazare de trei stele.

Pentru turiștii care aleg să stea la un hotel de două stele, varianta cu mic dejun, prețurile ajung la 315 lei de persoană, pentru șase nopți de cazare, și merg până la 425 lei la hotelurile de trei stele. Pentru un sejur de șase nopți cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun, prețul este de 485 lei, respectiv de 605 lei pentru hotelurile de cinci stele.

De asemenea, ca și la ediția precedentă, turiștii beneficiaza de o opțiune suplimentară, varianta All Inclusive, care asigură toate cele trei mese – servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plajă. Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de cinci nopți de persoană ajung la 765 lei la hotelurile de trei stele, 875 lei în cazul hotelurilor de patru stele și 985 lei pentru all inclusive la unitățile de cinci stele.

În ceea ce privește sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche), tarifele maximale pentru această ediție (un sejur de șase nopți de persoană) pornesc de la 159 de lei la un hotel de o stea, fără mic dejun și ajung la 469 lei la hotelurile de cinci stele, cu mic dejun inclus.

„De opt ani lansăm, în această perioadă, cele mai mici tarife de vacanță pentru litoralul românesc. Programul Litoralul pentru toți se află la cea de-a 16-a ediție, ca program tradițional în care patronatele hoteliere și cel al agențiilor de turism și-au dat mâna în vederea atragerii turiștilor în perioada de extrasezon pe litoralul românesc, în condițiile în care nicio altă destinație externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă”, a declarat Corina Martin, președintele Asociației Litoral – Delta Dunării.

La rândul său, Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), afirmă că până în prezent s-au înscris în program 40 de hoteluri din stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție un număr de 4.584 de locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vândute în peste 68 de agenții din toată țara.

Reprezentanții agențiilor de turism spun că tarifele indicate exprimă o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator în parte.

„Ne așteptăm la un număr de turiști mai mare în acest an, față de editiile anterioare. Agențiile de turism care participă la realizarea programului Litoralul pentru Toți au primit cereri pentru astfel de vacanțe cu mult timp înainte de lansarea acestuia. În plus, sperăm ca vremea să fie bună în cele șase săptămâni de program, astfel încât să reprezinte o atracție pentru cei care aleg să petreacă o săptămână pe litoral în extrasezon”, a spus Aurelian Marin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Autor

Citește și

Mediafax
Vești de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Anunțul medicilor
Digi24
Anunț de ultimă oră despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la spitalul SRI
Cancan.ro
Temperaturile scad la 8°C în aceste orașe din România, pe final de iunie 2025. Meteorologii Accuweather anunță o schimbare bruscă a vremii
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Mediafax
Val de caniculă extremă: 44 de grade resimțite la Calafat, 41 de grade în București
Click
Așa arată manichiura de prințesă! De ce preferă Kate Middleton unghiile scurte și naturale
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Directorul fără activitate de la stat, dar plătit cu 12.000 lei, a fost demis: Dumnezeule, nu stau degeaba. Analizez contracte de pază
Digi24
Ce vrea să le interzică Guvernul Bolojan militarilor și polițiștilor să facă, chiar și după trecerea în rezervă
Cancan.ro
Sebastian a murit la doar un an și jumătate după ce tatăl său l-a uitat în mașina încinsă, timp de 3 ore 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la aproape 53 de ani! Nu o vezi des în ipostaza asta
observatornews.ro
Copil ucis de un copac, în timp ce fugea să se adăpostească. O vijelie puternică a măturat ieri Franţa
StirileKanalD
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
KanalD
Tragedie în lumea fotbalului! Un tânăr jucător de doar 18 ani a murit în timpul unei operații aparent banale
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO | Amendă și permis suspendat, deși a depășit pe linie discontinuă. Ce nu a observat acest conducător
Descopera.ro
Băutura care ne ajută să îmbătrânim sănătos
Capital.ro
Elena Udrea e devastată. N-a mai putut rezista. A spus personal chiar azi, 26 iunie: Am ajuns să...
Evz.ro
Inversiune termică violentă în România. Ce se întâmplă cu vremea
A1
Claudiu Gherguț și-a sărbătorit ziua de naștere în timpul stagiului la Retroscena. Cum l-a surprins chef Richard Abou Zaki
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
Cine îi sare în ajutor lui Alex Marcu, atunci când iese cu fetița sa? A trecut aproape o lună de la moartea Teodorei Marcu
RadioImpuls
Cristina Ciobănașu și Alexandru Mureșan au furat toate privirile. Actrița și iubitul ei, surprinși în ipostaze de vis. Fanii sunt cuceriți de naturalețea iubirii lor. Iată IMAGINILE care au înmuiat internetul în câteva secunde
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Bulă și-a pierdut complet interesul în amor!
Descopera.ro
Locul în care oamenii ar putea trăi pe Marte, descoperit de o cercetătoare