Prima pagină » Știri » Accident în Vâlcea. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite

Accident în Vâlcea. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite

Accident în Vâlcea. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite
O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite, duminică, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și a lovit un gard din beton, oprindu-se într-un stâlp de electricitate, pe DN 67, în județul Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite, duminică, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și a lovit un gard din beton, oprindu-se într-un stâlp de electricitate, pe DN 67, în județul Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, accidentul a avut loc în comuna Pietrari, în mașină aflându-se patru persoane din localitatea mehedințeană Baia de Aramă.

Conform sursei citate, în localitatea vâlceană Pietrari șoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul Opel a pătruns pe contrasens și a lovit un gard din beton și un stâlp de electricitate.

În urma accidentului, șoferul și cei trei pasageri aflați în mașină au fost grav răniți, fiind transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Șoferul, în vârstă de 47 de ani, care se afla în stare critică, a murit ulterior la spital, în timp ce o tânără de 24 de ani a fost transferată la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București.

„Tânăra de 24 de ani a suferit policontuzii, traumatisme cranio-cerebrale și fracturi, fiind transportată cu o ambulanță la Spitalul «Bagdasar Arseni». Ceilalți doi pasageri – un tânăr de 29 de ani, cu fractură de claviculă și fracturi la antebraț, și un bărbat de 38 de ani, care a suferit traumatisme minore – au rămas internați la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial