Prima pagină » Știri » ACCIDENT LUJERULUI. RATB: Conducătorii celor trei tramvaie au vechime între 13 și 20 de ani, nu au avut accidente majore

ACCIDENT LUJERULUI. RATB: Conducătorii celor trei tramvaie au vechime între 13 și 20 de ani, nu au avut accidente majore

ACCIDENT LUJERULUI. RATB: Conducătorii celor trei tramvaie au vechime între 13 și 20 de ani, nu au avut accidente majore
Conducătorii tramvaielor implicate în accidentul din Pasajul Lujerului au o vechime în Regia Autonomă de Transport București cuprinsă între 13 și 20 de ani, iar în această perioadă nu au avut evenimente majore, ci doar accidente ușoare, informează, joi, instituția.

Conducătorii tramvaielor implicate în accidentul din Pasajul Lujerului au o vechime în Regia Autonomă de Transport București cuprinsă între 13 și 20 de ani, iar în această perioadă nu au avut evenimente majore, ci doar accidente ușoare, informează, joi, instituția.

Conducerea RATB a precizat că s-a constituit o comisie tehnică pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului și, în funcție de rezultatele anchetei, se vor lua măsurile legale ce se impun.

„Precizăm că RATB are contracte pentru servicii de asigurare a pasagerilor și a bagajelor. RATB cere scuze călătorilor pentru acest eveniment nedorit”, se arată într-un comunicat de presă transmis agenției MEDIAFAX.

RATB a menționat că, la scurt timp după producerea accidentului, conducerea regiei a mers la Spitalul Universitar, la Spitalul Elias și la Spitalul Floreasca, pentru a se interesa de starea de sănătate a călătorilor accidentați, asigurându-i de sprijin moral și material.

Reprezentanții RATB au precizat că cele trei tramvaie implicate în accident corespund din punct de vedere tehnic și al siguranței circulației, având efectuate la zi toate reviziile tehnice specifice.

Accidentul din Pasajul Lujerului s-a produs la ora 7.25, pe sensul spre Piața Presei, fiind implicate trei tramvaie de pe linia 41, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport București, Brândușa Raeceanu.

Primul tramvai implicat în accident a rămas defect pe linie, cel de-al doilea a oprit, însă al treilea vagon nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie din față oprite pe linie. În urma impactului, cel de-al doilea și cel de-al treilea tramvai au deraiat.

Tramvaiele implicate în accidentul de la Lujerului au fost repuse pe linii și scoase din pasaj, polițiștii urmând să verifice șinele de tramvai pentru a vedea dacă există urme de frânare, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere, Daniel Piștea.

Regia Autonomă de Transport București a anunțat că circulația tramvaielor de pe linia 41 a fost deblocată la ora 13.15.

O defecțiune tehnică a tramvaiului este prima ipoteză luată în cazul în cazul accidentului din Pasajul Lujerului, în urma căruia au fost răniți peste 50 de pasageri, dintre care 37 au fost duși la spitale cu ambulanțele SMURD.

Primele două tramvaie implicate în accidentul din Pasajul Lujerului aveau reviziile făcute în aprilie și mai, iar al treilea, care nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie de pe linie, fusese verificat marți, revizia tehnică arătând că toate sistemele sunt funcționale.

„Conform verificărilor făcute până acum, toate cele trei tramvaie implicate în accident au trecut în ultimii ani prin procese de modernizare. Cel de-al treilea tramvai, care nu a putut opri la timp, producând accidentul, a avut ultima reparație generală acum patru ani, iar în urma cu două zile, revizia tehnica de gradul 2 a indicat faptul că toate sistemele erau funcționale”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.

Potrivit municipalității, primul tramvai implicat în accident, care a rămas defect pe linie, este fabricat în 1997, a fost modernizat în 2004, iar cea mai recentă revizie RT1 a fost făcută în 30 aprilie 2012, având „CIZ în data de 09/10.05.2012”.

Al doilea tramvai, care a reușit să oprească la timp, este fabricat în 1980, modernizat în 2002, iar cea mai recentă revizie RT1 este din 4 mai 2012, având „reparație în URAC în 02.04.2012 + CIZ în data de 09/10.05.2012”, a precizat municipalitatea.

Cel de-al treilea tramvai, care nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie aflate pe linie, este fabricat în 1999, modernizat în 2004, iar ultima revizie RT2 a fost făcută marți, 8 mai, având „CIZ în data de 09/10.5.2012”, potrivit sursei citate.

Revizia RT1 se efectuează la 5.000 de kilometri, revizia RT2 se face la 20.000 de kilometri, iar CIZ reprezintă reviziile care au loc zilnic, la retragere, a precizat Primăria Capitalei.

Primarul Sorin Oprescu a cerut, joi, ca o comisie de anchetă formată din reprezentanți ai municipalități și ai RATB să verifice dacă au fost respectate normele de reparații și întreținere a tramvaielor implicate în accidentul din Pasajul Lujerului și regulamentul de instruire periodică a vatmanilor.

Edilul șef a solicitat înființarea unei comisii de anchetă, care urmează să determine cauzele accidentului produs joi dimineață, în Pasajul Lujerului, pe linia tramvaiului 41.

Un număr de 37 de persoane rănite în urma accidentului din Pasajul Lujerului au fost duse la spital de echipaje SMURD, iar altele au mers singure la unitățile sanitare, a declarat pentru MEDIAFAX coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.

Inspecția Muncii face cercetări în cazul accidentului din Pasajul Lujerului, considerat accident colectiv de muncă, deoarece vatmanii erau în timpul programului și majoritatea pasagerilor mergeau la locul de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX șeful IM, Nicolae Dantes Bratu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!