Prima pagină » Știri » Acțiune în forță a polițiștilor. Au reținut aproape 600 de permise și dat peste 11.000 de amenzi în numai 4 zile

Acțiune în forță a polițiștilor. Au reținut aproape 600 de permise și dat peste 11.000 de amenzi în numai 4 zile

Acțiune în forță a polițiștilor. Au reținut aproape 600 de permise și dat peste 11.000 de amenzi în numai 4 zile
Aproape 600 de permise au fost reținute de polițiștii rutieri de luni până joi, în ultima săptămână, perioadă în care au fost aplicate șoferilor și peste 11.000 de amenzi, anunță Poliția Română.

În perioada 8 – 11 iunie, 5.952 de polițiști au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren, potrivit comunicatului Poliției Române.

Astfel, polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au efectuat 136 de percheziții, 1.396 de controale și 327 de filtre.

În urma acțiunilor, au fost constatate 501 infracțiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulației sau de altă natură), dintre care 282 în flagrant delict.

Polițiștii au depistat 379 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, dintre care 85 au fost reținute și 54 arestate. Au fost puse în aplicare 43 de mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 28 persoane urmărite și au fost depistate 2 autoturisme reclamate ca fiind furate.

De asemenea, au fost aplicate 13.283 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.730.144 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 245.633 de lei.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.169 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 280 de sancțiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 59 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități în urma cărora au aplicat 11.240 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 72 pentru consum de alcool și 4.159 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 580 de permise de conducere și au retras 344 de certificate de înmatriculare auto.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial