Prima pagină » Știri » Adrian Cioroianu afirmă, la Paris, că independența Kosovo ar putea declanșa o „avalanșă”

Adrian Cioroianu afirmă, la Paris, că independența Kosovo ar putea declanșa o „avalanșă”

România și-a expus la Paris "reticențele" față de o eventuală independență a Kosovo, care ar putea provoca o "avalanșă" în alte regiuni tentate de separatism, a declarat vineri ministrul român de Externe Adrian Cioroianu, citat de AFP.

România și-a expus la Paris "reticențele" față de o eventuală independență a Kosovo, care ar putea provoca o "avalanșă" în alte regiuni tentate de separatism, a declarat vineri ministrul român de Externe Adrian Cioroianu, citat de AFP.

"Am încercat să le explic prietenilor noștri la Paris care sunt reticențele noastre" privind problema "foarte sensibilă" a independenței Kosovo, a declarat ministrul înaintea unei întrevederi cu omologul său Bernard Kouchner.

Cioroianu a început joi o vizită de două zile în capitala franceză.

"În primul rând, nu există o bază juridică" pentru o eventuală declarație de independență a Kosovo, a precizat el. "În al doilea rând, trebuie să se favorizeze – iar aceasta este perspectiva română – dreptul persoanelor care aparțin minorităților naționale și nu drepturile colective ale minorităților".

Ministrul a menționat, de asemenea, riscul de a "crea un precedent care ar putea să aibă consecințe în alte regiuni de la frontiera Uniunii Europen" cum ar fi Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova, majoritar rusofonă, Bosnia-Herțegovina, cu o republică sârbă în interiorul granițelor sale, sau nordul Kosovo, locuit de sârbi care ar putea fi înclinați spre o independență de Priștina.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...