Prima pagină » Știri » AJUTOARE. UE a donat, în 2019, 75,2 miliarde de euro pentru țările cel mai puțin dezvoltate

AJUTOARE. UE a donat, în 2019, 75,2 miliarde de euro pentru țările cel mai puțin dezvoltate

AJUTOARE. UE a donat, în 2019, 75,2 miliarde de euro pentru țările cel mai puțin dezvoltate

Asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) colectivă din partea Uniunii Europene și a statelor sale membre s-a ridicat la 75,2 miliarde de euro în 2019, ceea ce reprezintă 55.2 % din asistența furnizată la nivel mondial, potrivit datelor publicate vineri de Comisia Europeană, relatează Mediafax.

Conform cifrelor preliminare publicate, vineri, de Comitetul de asistență pentru dezvoltare (CAD) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), asistența colectivă furnizată de UE și de statele sale membre a reprezentat 0.46 % din venitul național brut (VNB) al UE, o cifră ușor mai redusă decât nivelul de 0.47 % din 2018, dar care rămâne cu mult peste media de 0.21% a membrilor Comitetului de asistență pentru dezvoltare (CAD) care nu fac parte din UE.

„În calitate de principal donator mondial de asistență oficială pentru dezvoltare, UE salvează vieți, construiește economii mai puternice și protejează planeta în beneficiul a milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, constat cu îngrijorare faptul că efortul nostru colectiv a continuat să scadă în 2019, iar raportul nostru AOD/VNB se află la cel mai scăzut nivel din 2016 până în prezent. Dezvoltarea durabilă necesită un efort colectiv constant. Următorul buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 va avea o importanță fundamentală pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Fac apel la toate statele membre să își respecte angajamentele în materie de AOD și la toți actorii din domeniul dezvoltării să își intensifice eforturile pentru a eradica sărăcia. Criza actuală provocată de coronavirus arată cât de interdependenți suntem cu toții și cât de important este să ne intensificăm sprijinul pentru țările noastre partenere în calitate de Echipa Europa (Team Europe).”, a explicat comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen.

În 2019, trei state membre ale UE și-au îndeplinit angajamentele în materie de AOD furnizând 0,7 % sau mai mult din VNB-ul lor sub formă de AOD: Luxemburg, Suedia, Danemarca, precum și Regatul Unit.

Următoarele state membre și-au majorat raportul AOD/VNB cu cel puțin 0,01 puncte procentuale: Austria, Cipru, Finlanda, Franța, Luxemburg și Malta. Cu toate acestea, raportul AOD/VNB s-a diminuat în 8 state membre: Belgia, Estonia, Germania, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia și Suedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford