Prima pagină » Știri » Al treilea heliport din țară se construiește pe acoperișul Spitalului de Urgență Bistrița

Al treilea heliport din țară se construiește pe acoperișul Spitalului de Urgență Bistrița

Al treilea heliport din țară se construiește pe acoperișul Spitalului de Urgență Bistrița
Al treilea heliport din țară, un proiect în valoare de 1,5 milioane de euro, se construiește la Spitalul de Urgență Bistrița. Heliportul urmează să fie terminat în 20 de luni și va prelua inclusiv bolnavi aflați în situații limită în alte spitale, unde nu există specialiști sau aparatură.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, marți, contractul pentru realizarea lucrărilor de proiectere și execuție a unui heliport care va fi amenajat pe acoperișul Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, proiectul având o valoare de 1,5 milioane de euro.

Președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat, într-o conferință de presă, că proiectul este finanțat de instituția pe care o conduce.

În urma celei de-a doua licitații, în condițiile în care la prima licitație nu s-a prezentat nimeni, a fost semnat contractul cu o asociere de două companii din Iași și București.

„În Spitalul de Urgență din Bistrița au ajuns specialiști de renume și acest heliport va fi folosit și pentru preluarea altor bolnavi aflați în situații limită în alte spitale, unde nu există specialiști sau unde nu există dotările necesare pentru ca să poate fi tratați”, a spus președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Contractul are o durată de 20 de luni, urmând să fie amenjat și un lift care va conecta partea de Primiri Urgențe cu heliportul și un alt lift care va conecta blocul operator cu heliportul.

Potrivit lui Moldovan, heliport mai există în Oradea și la Spitalul Universitar din București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
De ce unele suprafețe atrag praful și cum poți reduce depunerile din casă