Al treilea verdict de plagiat dat în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Ce va face ministrul Educației, Ecaterina Andronescu

Al treilea verdict de plagiat dat în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Ce va face ministrul Educației, Ecaterina Andronescu
Publicat: 13/09/2012, 15:36
Actualizat: 01/05/2015, 09:23

Un raport tehnic al Universității din București a constatat pentru a treia oară că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. Senatul Universității din București a decis să informeze Ministerul Educației că Victor Ponta a plagiat, dar nu s-a hotărât dacă va cere anularea titlului de doctor. În final, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu va decide dacă premierul Ponta va rămâne sau nu cu titlul de doctor. Ecaterina Andronescu a declarat pentru gândul că nu a luat încă o decizie și nici nu se poate pronunța până ce nu vede documente universității.

Până atunci, un grup de trei experti dintre care doi profesori universitari de la universitățile din Sorbona și Strasbourg au constatat că teza de doctorat a lui Victor Ponta este „un plagiat vădit”.

Până în prezent, teza de doctorat a liderului PSD a fost analizată de 37 de profesori universitari. Două comisii au decis că premierul a plagiat iar o comisie a Ministerului Educației a constatat că nu a plagiat.

Senatul Universității din București (UB) a luat miercuri, 12 septembrie, două decizii în cazul plagiatului de care este acuzat premierul Victor Ponta. Senatul a decis să transmită constatările Comisiei de Etică și raportul experților în cazul Ponta către Ministerul Educației condus de către Ecaterina Andronescu. Atât Comisia de Etică a Universității din București dar și raportul experților în drept arată fără dubiu că Victor Ponta a copiat în teza de doctorat. Universitatea București va transmite Ministerului Educației o scrisoare la care vor fi atașate cele două constatări de plagiat și va cere ministerului „să ia măsurile care se impun în acest caz”. Reprezentanții Universității din București au explicat că, în acest moment, nu vor cere în mod explicit ministrului Ecaterina Andronescu să îi anuleze lui Victor Ponta titlul de doctor în drept.

A doua decizie a senatului UB: o nouă comisie

Pentru a putea cere anularea titlului de doctor în drept deținut de Victor Ponta, Universitatea din București a constituit o nouă comisie. Acestă comisie are rolul să stabilească dacă din punct de vedere juridic universitatea poate solicita oficial retragerea titlului de doctor în drept a premierului.

După ce cazul plagiatului lui Victor Ponta a fost expandat în spațiul public și după prima decizie de plagiat emisă de Consiliul de Atestarea Diplomelor, a existat o dezbatere legată de cine poate solicita anularea titlului de doctor. Legea Educației Naționale spune că universitatea poate cere Ministerului Educației revocarea titlului de doctor cu aprobarea senatului. Pentru anularea titlului de doctor este nevoie de un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu.

Dezbaterea juridică în cazul Ponta se complică având în vedere că acest ocupă funcția de premier. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București a explicat că universitatea nu are autonomia să solicite retragerea unui titlu de doctor cand este vorba de un demnitar.

Universitatea va transmite ministrului Ecaterina Andronescu că Victor Ponta a plagiat dar ar putea să nu formuleze oficial cererea de retragere a titlului de doctor în drept. Practic, ministrul Educației Ecaterina Andronescu va decide dacă retrage sau nu titlul de doctorat obținut de Victor Ponta în 2003. Ecaterina Andronescu s-a pronunțat oarecum în cazul Ponta încă din 23 iulie. Ministrul Educației a declarat că în opinia ei cazul Ponta s-a închis după decizia Consiliul Național de Etică care a hotărât că premierul nu a plagiat.

Andronescu: Atrag atenția universității că are autoritatea și are dreptul să ia decizii asupra lucrurilor care sunt reglementate prin lege

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru gândul că nu a văzut raportul comisiei juridice de la Universitatea din București, dar că îl va analiza și apoi va lua o decizie. „Eu atrag atenția universității că are autoritatea și are dreptul să ia decizii asupra lucrurilor care sunt reglementate prin lege. Dar și eu am dreptul la fel, să mă pronunț asupra lucrurilor așa cum îmi permite legea. N-am văzut raportul pentru că am avut ședință de Guvern, dar voi lua o decizie după ce îl citesc”, a declarat Ecaterina Andronescu pentru Gândul.

Analiza experților de la Strasbourg și Sorbona: „Este un plagiat vădit”

Universitatea din București a prezentat miercuri, 12 august, și un raport întocmit trei specialiști în drept. Acest raport a fost solicitat de universitate și este independent de constatările Consiliului de Etică al UB. Raportul spune că Victor Ponta a plagiat 2450 de rânduri din teză, adică 98 de pagini din cele 432 ale lucrării. „Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta supusa expertizei noastre a facut sa apara, de o maniera clara si indiscutabila, numeroase incalcari ale eticii universitare, constituind un plagiat vadit”, se menționează în raport. Cei trei experți mai arată că premierul cunoștea normele de citare dar le-a ignorat.

„Autorul ei și-a însușit într-o manieră necinstită afirmații”

„Lectura atenta a celor 432 de pagini permite observarea în numeroase ocazii a unor pasaje frecvente și abundente, imprumutate de la alți autori, fără nici o trimitere la original. Ghilimele, care sunt de rigoare în cadrul citatelor, și indicarea sursei citatului, sunt in general absente din teza supusa expertizei. Ținând cont de frecvența acestor imprumuturi, se poate ajunge la concluzia ca o parte substantiala din teza prezentata si sustinuta de domnul Victor Ponta nu ii apartine, caci autorul ei si-a insusit intr-o maniera necinstita afirmatii care nu ii apartin, ceea ce constituie, conform definitiei general admisa, plagiat, fapta care se pedepseste in cea mai mare parte a legislatiilor”, se mai arată în raport.

Raportul a fost întocmit de prof. dr. Simina Tănăsescu, Facultatea de Drept, Universitatea din București; prof. dr. Vlad Constantinesco, Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg; conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand, prodecan al Facultății de Drept, Universitatea Sorbona Paris XII.

Până în prezent, teza de doctorat a premierul Victor Ponta a fost analizată de trei comisii și au fost emise două rapoarte tehnice ale unor experți. Scorul este de 2 la 1 în favoarea plagitului pe comisii și 1 la 1 la rapoartele experților. Lucrarea a fost analizată de 37 de profesori universitari care au făcut parte cele trei comisii și subcomisii de experți. Pe 29 iunie, Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat. După o lună, pe 19 iulie, Consiliul Național de Etică al Ministerului Educației spune că Ponta nu a plagiat. După o zi, un al treilea Consiliul Național de Etică decide că premierul a plagiat.

Istoricul cazului acuzațiilor de plagiat

18 iunie Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie și în publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două susțin că au „accesat” documente prezentate de o „sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate. Nici una dintre cele două nu au publicat, până la această oră părțile din text vizate de acuzația de plagiat.

19 iunie Victor Ponta reacționeză. „Dacă se dovedește, sunt dispus să renunț și la titlul de doctor. Știu cine este sursa anonimă”, a declarat premierul.

19 iunie Quirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părți semnificative din teza de doctorat din alte cărț i. „Plagiatul a fost confirmat de mai mulți experți”, ne-a declarat Quirin Schiermeier.

20 iunie Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată „Curtea Penală Internațională”, cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta și lucrarea „Curtea Penală Internaționlă, Istorie și Realitate”.

În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părți consistente din cartea profesorului Diaconu.

22 iunie Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituție abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, și a reluat acuzațiile la adresa președintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanșat de șeful statului.

22 iunie Acuzația de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universității din București și a Facultății de Drept. Este anunțată constituirea unei comisii formate din experți internaționali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

27 iunie Președintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcție, dacă acuzațiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.

28 iunie Premierul Victor Ponta declară în El Pais că va demisiona în cazul în care Comisia de Etică va dovedi că a plagiat în lucrarea de doctorat.

Întrebat dacă a plagiat, șeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va „retrage”.

29 iunie Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat.

2 iulie Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.

6 iulie Consiliul Național de Etică se întrunește pentru a doua oară, dar nu ia în discuție cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experți din care face parte și avocatul Gheorghiță Mateuț, care a pledat și în dosarul Trofeul Calității.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabilește că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desființarea școlii de doctorat.

17 iulie Comisia de experți a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.

19 iulie Consiliul Național de Etică hotărăște că premierul nu a plagiat

20 iulie Comisia de Etică a Universității București a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini și sunt concentrate în principal în capitolele 1 și 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări științifice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Efectul postului intermitent asupra metabolismului. Rezultatele testelor pe voluntari
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”