Prima pagină » Știri » Anunțul SRI privind atentatul de la Burgas

Anunțul SRI privind atentatul de la Burgas

Anunțul SRI privind atentatul de la Burgas
SRI precizează că, până în prezent, nu sunt indicii că persoane suspecte de implicare în atentatul terorist de la Burgas, de anul trecut, ar fi realizat pe teritoriul României activități pregătitoare ori de susținere a acestuia.

SRI precizează, într-un comunicat remis marți agenției MEDIAFAX, că, imediat după atacul terorist de la Burgas (Bulgaria), aflat în apropierea graniței României, Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate națională în materie de prevenire și combatere a terorismului, împreună cu celelalte instituții ale Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), a inițiat o serie de măsuri specifice privind această situație, inclusiv cooperarea cu autoritățile bulgare și cu alți parteneri internaționali.

„Astfel, urmare a măsurilor laborioase întreprinse de SRI la nivel național, în cadrul SNPCT (în special cu MAI – IGPR), dar și în colaborare cu parteneri externi, au rezultat o serie de aspecte relevante pentru investigația aflată în derulare. Concret, în cadrul măsurilor de verificare și evaluare comună au fost identificate persoane suspecte de implicare în acțiunea teroristă din Bulgaria. Până în prezent, nu au rezultat niciun fel de elemente sau indicii că persoanele identificate ar fi realizat pe teritoriul României activități pregătitoare ori de susținere a atentatului de la Burgas”, se arată în comunicatul SRI.

SRI precizează că asupra persoanelor care nu au niciun fel de restricții de călătorie, respectiv nu figurează pe listele internaționale cu suspecți de terorism și tranzitează țara noastră, autoritățile române nu au nicio posibilitate legală pentru a interveni preventiv.

„Toate informațiile relevante rezultate în acest caz au fost puse la dispoziție, în timp util, autorităților bulgare și partenerilor străini pentru a sprijini ancheta, respectiv pentru aprofundarea și completarea verificărilor. De asemenea, cu privire la rezultatele obținute, SRI a informat beneficiarii legali, precum și Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căruia au fost decise o serie de măsuri pentru limitarea vulnerabilităților României pe profil antiterorist”, se mai arată în comunicat.

SRI menționează că, deoarece în acest caz ancheta se află în derulare, nu poate furniza date suplimentare.

Ministrul bulgar de Interne Țvetan Țvetanov a anunțat vineri că Australia și Canada au furnizat Bulgariei informații care au permis depistarea finanțării de către Hezbollah a celor doi complici din atentatul anti-israelian de la 18 iulie, a relatat AFP.

În cadrul unei vizite la Haga la 11 și 12 februarie, ministrul bulgar a comunicat Europolului numele celor doi suspecți. Aceștia au locuit în Bulgaria sub numele false de William Ricco și Brian Jeneson.

Conform ministrului, cei doi suspecți au părinți în Canada și Australia.

Ministrul a mai anunțat că cei doi suspecți erau studenți la inginerie în Liban, cu vârste între 26 și 33 de ani și aveau cetățenie dublă.

Autorul atentatului anti-israelian de la 18 iulie 2012 la aeroportul bulgar din Burgas (soldat cu șase morți, cinci israelieni și un bulgar) precum și cei doi complici au intrat în Bulgaria pe jos din România, pe la „frontiera albastră”, a explicat ministrul.

Acesta se referă la Dunăre care marchează frontiera bulgaro-română și se poate traversa pe un singur pod practicabil. Trecerea frontierei de către pietoni este curentă.

Cei doi complici au venit din Liban în Europa pe itinerarii diferite. Brian Jeneson a mers la Varșovia înainte de a lua un tren spre România și Ricco a sosit cu avionul în România din altă țară, conform ministrului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ce înseamnă viața lângă un centru de date: „Oricum ar fi, suntem termanți”