Prima pagină » Știri » APADOR-CH: De proiectul de grațiere beneficiază condamnații pentru omor, terorism, viol

APADOR-CH: De proiectul de grațiere beneficiază condamnații pentru omor, terorism, viol

APADOR-CH: De proiectul de grațiere beneficiază condamnații pentru omor, terorism, viol
Asociația non-guvernamentală APADOR-CH susține că proiectul de OUG privind grațierea este redactat "în grabă și neglijent", la unele prevederi putând avea beneficii cei care au comis omoruri, violuri, acte de terorism, crime împotriva umanității. ONG-ul cere retragerea proiectelor de ordonanță.

Reprezentanții asociației susțin că o decizie de grațiere colectivă nu ar rezolva supraaglomerarea din penitenciare și declară că proiectului actual îi lipsește și corelarea unor texte legale.

„Concret, în articolul 2 al proiectului se prevede grațierea parțială (cu ½) a pedepsei aplicate <>.Dintr-o omisiune de corelare, articolul 3 alineatul 4 din proiect nu prevede exceptarea de la grațierea parțială pentru niciun fel de infracțiuni, astfel că este posbil ca de grațierea parțială (1/2 din pedeapsă sau chiar a restului de pedeapsă) să beneficieze și cei care au comis omoruri, violuri, tâlhării, pedofilie, trafic de droguri, trafic de persoane, terorism, crime împotriva umanității (!). De exemplu, de această grațiere vor putea beneficia și Ion Iliescu, Petre Roman alături de ceilalți învinuiți în dosarul Mineriadei, proaspăt redeschis tot după o condamnare a statului român la CEDO, sau în dosarul Revoluției.Asociația solicită îndreptarea acestei erori și prevederea în proiect că infracțiunile exceptate de la grațierea integrală (art. 1 din proiect) sunt exceptate și de la grațierea parțială (art. 2 din proiect)”, se arată într-un comunicat APADOR-CH.

Asociația solicită înlocuirea din textul proiectului a sintagmei <>, cu una mai precisă, care să permită aplicarea actului normativ fără verificări și anchete suplimentare.

„APADOR-CH consideră că nu se justifică prevederea din art. 3 al. 3 din proiect, conform căreia grațierea parțială nu este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă. În mod normal, când există o problemă reală constând în nerecuperarea prejudiciilor produse prin infracțiuni, este inexplicabil cum de printr-un act de clemență se subminează problema rezolvării recuperării prejudiciilor produse.APADOR-CH solicită ca printre infracțiunile exceptate de la grațierea, integrală sau parțială, să se numere și infracțiunea de violență în familie (art. 199 Cod penal)”, se notează în comunicat.

Reprezentanții ONG-ului declară că dacă proiectul va fi aprobat, Avocatul Poporului ar trebui să se sesizeze și să atace ordonanța de grațiere, pe motiv că „în mod vădit, nu se justifică urgența cerută de Constituție”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...