Prima pagină » Știri » Un polițist din Prahova a sunat la 112, spunând că îl bate soția. Cum l-au găsit agenții când au ajuns

Un polițist din Prahova a sunat la 112, spunând că îl bate soția. Cum l-au găsit agenții când au ajuns

Un polițist din Prahova a sunat la 112, spunând că îl bate soția. Cum l-au găsit agenții când au ajuns

 Un poliţist din Prahova a sunat la 112 şi a cerut ajutorul colegilor după ce, în timpul unui scandal cu soţia, femeia a început să-l lovească. Oamenii legii au întocmit dosar penal şi au emis şi un ordin de protecţie pentru cinci zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse din rândul achetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul s-a petrecut joi seară, în localitatea Floreşti.

Un poliţist, angajat la postul din Filipeştii de Pădure, a sunat la 112 ca să reclame că soţia îl bate.

Sursele citate au precizat că, iniţial, cei doi s-au certat iar apoi femeia a început să-l lovească pe poliţist cu palmele şi pumnul peste faţă.

Fata lor de 16 ani era de faţă şi a fost şi ea îmbrâncită de mamă.

Ca să nu degenereze tot scandalul, poliţistul ar fi preferat să sune la 112 să-şi cheme în ajutor colegii.

Deocamdată nu se ştie ce la ce a pornit cearta. Cert este că acum s-a întocmit dosar penal pentru violenţă în familie şi a fost emis un ordin de protecţie pentru cinci zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!