Prima pagină » Știri » Băsescu, un nou atac la Kovesi: „A pus DNA sub controlul SRI”. Cum au încercat Maior și Coldea să cadă la pace cu Morar în cabinetul președintelui de la Cotroceni

Băsescu, un nou atac la Kovesi: „A pus DNA sub controlul SRI”. Cum au încercat Maior și Coldea să cadă la pace cu Morar în cabinetul președintelui de la Cotroceni

Băsescu, un nou atac la Kovesi: „A pus DNA sub controlul SRI
Detalii pe Gândul

„Din păcate, dacă în timpul lui Morar DNA a lucrat respectând Codul Penal, în timpul lui Kovesi, instituția a fost pusă sub controlul SRI”, a spus, luni seară, Băsescu, la B1. 

Fostul președinte a susținut că a fost nevoit, la un moment dat, să medieze, în cabinetul său, între Daniel Morar și șefii de la acea vreme ai SRI, George Maior și Florian Coldea, între care relația era „tensionată”. 

„Relația cu SRI era tensionată. La un moment dat, am făcut o mediere și i-am dat dreptate lui Morar. Tot de la informări pornită, de la modul în care se trimiteau informările către DNA, dar să nu-mi cereți motivul exact, că discuția a fost la mine în cabinet și n-o să vă spun niciodată ce discuții am avut la mine în cabinet. Erau Maior și Coldea, pe o parte, și Morar, pe de altă parte. Despre notele informative și interceptări”, a spus Băsescu, precizând că „Morar stătea cu Codul de Procedură Penală în mână”. 

Săptămâna trecută, fostul președinte Traian Băsescu, în mandatul căruia SRI și Parchetul General au încheiat protocolul de colaborare, susține că nu a fost informat niciodată de existența acestui document. 

„Pot să vă spun în mod cert că nu am știut de acest protocol secret niciodată până astăzi. Aici sunt martori șefii de instituție. Un protocol de asemenea importanță nu avea niciun motiv să fie un protocol secret. Trebuiau să își asume că este un mod de lucru și să îl facă public și să fie pus în dezbatere public. Nu trebuiau să îl facă un document strict secret, este absolut incorect”, a declarat Băsescu la B1, inistând că „niciodată nu am fost informat de acest protocol”. 

Fostul președinte a precizat că hotărârea CSAT referitoare la corupție, care este invocată în preambulul protocolului, nu se referea la SRI. „această hotărâre vizează combaterea corupției, fraudei, spălării banilor și se adresează la patru instituții: Ministerul de Finanțe, Ministerul Public, Parchetul Național Anticorupție și Ministerul Justiției. Nu apare niciun SRI, nici măcar Ministerul de Interne”, a spus Băsescu. 

El a comentat că procurorii care au acționat în baza acestui protocol s-au transformat în „slugi” care nu respectă legea și au trimis informări la SRI. 

„Ei primeau ordin de la dna Kovesi, cel mai probabil, pentru că sunt ei înșiși slugi care nu respectă legea, au trimis informări la SRI. De ce procurorul a încălcat legea? Cum reacționează un procuror care i se dă ordin. Faptul că acceptă un ordin ilegal al șefului lui îl duce în responsabilitate”, a spus Băsescu. 

Protocolul dintre Parchetul general și SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Nițu, și șeful SRI, George Maior, și prim-adjunctul Florian Coldea. Cadrul legal în baza căruia s-a încheiat protocolul are în vedere legile de funcționare ale instituțiilor implicate, legile privind combaterea corupția și hotărârile CSAT în acet sens, precum și hotărâri de guvern, inclusiv Planul de actiune pentru indeplinirea conditionalitatilor din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de Romania in domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei impotriva coruptiei. 

 
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Ce se întâmplă cu sumele suspendate pentru nerespectarea jaloanelor din a treia cerere de plată din PNRR?
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Cine sunt cei cinci politicieni europeni care ar putea călca pe urmele lui Viktor Orbán într-o politică ostilă față de UE
Mediafax
Lider PNL: dacă Nicușor Dan nu îl susține ferm pe Bolojan, riscă o „pantă de prăbușire accentuată”, după modelul Iohannis
Click
Dorința pe care Mihaela Rădulescu nu a fost lăsată să i-o îndeplinească lui Felix Baumgartner: „Am luptat ca o leoaică”
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Monica Gabor în prezent, după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Imaginea postată de Irina Columbeanu
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce sunt furate catalizatoarele auto și cum te poți proteja. Ce model de autoturism este cel mai vizat de hoți
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Cele trei semne care arată că o relație este aproape de sfârșit