Prima pagină » Știri » BILANȚ al Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în domeniul FINANCIAR. Ce spune Teodorovici

BILANȚ al Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în domeniul FINANCIAR. Ce spune Teodorovici

BILANȚ al Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în domeniul FINANCIAR. Ce spune Teodorovici
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a făcut, sâmbătă, un scurt bilanț al Președinției române a Consiliului Uniunii Europene (UE) în domeniul economic și financiar, la mijlocului mandatului de șase luni.

„Bilanțul nostru la jumătatea mandatului este (…): 15 dosare închise după 65 de trialoguri cu Parlamentul European; pentru 6 dosare legislative și pentru unul nelegislativ a fost obținut un acord la nivelul Consiliului. Am organizat trei Consilii ECOFIN și 95 de întâlniri ale grupurilor de lucru pentru a închide aceste dosare și pentru a avansa în acele dosare despre care veți auzi în lunile următoare”, a susținut, sâmbătă, Eugen Teodorovici, în conferința de final a reuniunii informale a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN).

Ministrul român al Finanțelor este timp de șase luni și președinte al Consiliului ECOFIN, în contextul deținerii președinției rotative a Consiliului UE de către România.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a organizat, vineri și sâmbătă, la București, reuniunea informală a ECOFIN, iar la eveniment au participat peste 40 de delegații, aproximativ 1.000 de persoane, miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene (UE), Guvernatorii băncilor centrale, comisari europeni și înalți reprezentanți ai instituțiilor UE.

Impactul mobilității pieței muncii asupra finanțelor publice, rolul impozitării în sprijinirea creșterii economice și pregătirea reuniunilor G20 și FMI din aprilie au fost temele de pe agenda celei de-a doua zile a reuniunii informale ECOFIN.

Libertatea de mișcare a forței de muncă este una dintre cele mai importante valori europene care poate îmbunătăți viața cetățenilor europeni, dar statele din Estul și din Sud-Estul Europei se confruntă cu mari provocări legate de mobilitatea forței de muncă în spațiul intra-comunitar, care au atât un impact pozitiv, cât și unul negativ, potrivit ministrului român de Finanțe.

„Muncitorii care lucrează în străinătate contribuie la PIB-ul țării de origine. De ani buni, asta se întâmplă și în România. Cu toate aceasta, mobilitatea forței de muncă poate avea și efecte negative. Este cazul mobilității selective, care duce la un exod al creierelor și împiedică creșterea potențială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluții comune la nivel european și implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul Finanțelor a subliniat că aceste discuții sunt de-abia la început, iar în aceste discuții ar trebui implicați și miniștrii Muncii din UE.

„Sunt evaluări făcute de diferite țări, care acestea sunt de-abia la început. După cum s-a spus, sunt discuții, dar avem nevoie de mai multe date, pentru a vedea posibilele efecte ale propunerilor înaintate. Este de-abia începutul discuțiilor. Vrem să vedem efectele asupra fiecărei țări. Nu știm exact care sunt efectele, din cauza acestei situații, pozitive sau negative. Vom continua discuțiile ca până la finalul acestei președinții să avem o situație mai clară”, a precizat Teodorovici.

În plus, miniștrii de finanțe ai UE au discutat despre necesitatea de a reflecta asupra unei viziuni comune și globale a politicilor fiscale ale statelor membre în secolul XXI, luând în considerare atât provocările actuale, cât și cele emergente și implicațiile lor fiscale. În acest scop, este crucială nu numai găsirea modalităților corecte, dar și a nivelului potrivit de acțiune, potrivit MFP.

Ultimul punct pe agenda miniștrilor de finanțe din UE a fost aprobarea termenilor de referință pentru reuniunea G20 și declarația pentru Comitetul Monetar și Financiar Internațional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?