BNR amenajează „un spațiu” lângă Cabana Noica de la Păltiniș. Gabriel Liiceanu îi scrie o scrisoare de protest lui Mugur Isărescu: „Este o barbarie”

Gabriel Liiceanu spune că la câțiva metri de Casa Memorială „Contantin Noica” din Păltiniș, cunoscută drept Cabana Noica, Banca Națională amenajează un „teren de joacă pentru copii”, pe o platformă de 125 metri pătrați. Scriitorul crede totuși că Mugur Isărescu nu este la curent cu ce se întâmplă în jurul cabanei, pentru că altfel ar fi dispus pe loc „oprirea a ceea ce, obiectiv vorbind, este o barbarie”.

Liiceanu susține că nu-și poate imagina că există angajați BNR care vin la munte pentru a le oferi propriilor copii un loc de joacă asemănător celor din București. „Continui să fiu convins că la munte se vine cu copiii pentru a-i învăța, cum se zice, „să iubească natura”, și nu pentru a le oferi scrâncioburi și tobogane fixate în betoane între brazi”, arată Gabriel Liiceanu în scrisoarea adresată lui Mugur Isărescu.

Liiceanu, pentru Gândul: „Aștept un răspuns”

Filosoful îi amintește guvernatorului de ceea ce a spus în urmă cu 14 ani, pe când era candidat la președinție, despre absența continuității din România. „Nimic nu se leagă în timp, în țara asta, nimic nu se păstrează și nu se prelungește de la o generație la alta, pentru a ne da, ca țară, un destin. Acest speech m-a făcut atunci să fiu alături de D-voastră. Și, în numele cuvintelor pe care le-ați rostit atunci, vă rog astăzi să dispuneți oprirea barbariei care e pe cale să se petreacă acolo”

IMOBILIARE Orașul din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 13.000€ acum, în ianuarie 2026

16:44

ENERGIE Trump a emis un decret pentru a proteja fondurile obținute din vânzarea de petrol venezuelean

16:39

Contactat de gândul Gabriel Liiceanu a spus că așteaptă un răspuns de la Guvernatorul Mugur Isărescu. „Aștept un răspuns, mai ales că subiectul „păduri” e unul la zi atât în UE, cât și în România”, a spus Gabriel Liiceanu.

BNR: „Acolo nu se doboară decât un singur pom”

Reprezentanții Băncii Naționale a României nu comentează scrisoarea primită. Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, a spus pentru gândul că BNR nu răspunde din principiu la scrisorile deschise pe care le primește, pentru că asta ar înseamna să intre „într-un joc de ping-pong”.

„Nu comentez în niciun fel scrisoare. Dacă vreți să vă spun ce se întâmplă acolo, dar nu comentez scrisoare. În primul rând, Banca Națională face ceva pe teritoriul Băncii Naționale, este proprietară a locului. Acolo nu se doboară decât un singur pom, pentru că e într-un grad de șubrezeală și poate cădea peste casele vecine. Acolo se amenajează un spațiu, nu neapărat un loc de joacă, dar un loc unde pot veni și copiii. Un loc în care poți juca șah, poți citi în aer liber, dar pot veni și copii”, a spus Adrian Vasilescu.

Iată mai jos scrisoarea deschisă adresată de Gabriel Liiceanu lui Mugur Isărescu:

Stimate Domnule Guvernator,

Îmi e imposibil să cred că sunteți la curent cu ce se întâmplă în clipa de față la Păltiniș, la doar 20-30  de metri în spatele Cabanei Noica, pe panta împădurită care coboară dinspre hotelul BNR. Sau că, știind, nu ați fi dispus pe loc oprirea a ceea ce, obiectiv vorbind, este o barbarie.

Pe o platformă de 125 metri pătrați, care urmează să fie betonată – evident, prin sacrificarea pădurii – se pregătește un „teren de joacă pentru copii”. Așa scrie pe placa șantierului proaspăt deschis (termen de finalizare 15 noiembrie a.c.). Vă mărturisesc că îmi e greu să-mi imaginez că există angajați ai BNR care vin cu copiii la munte pentru a le oferi acestora un loc de joacă cum pot găsi lesne în toate parcurile Bucureștiului, și nu splendoarea și misterul pădurii și ale muntelui ca atare. Continui să fiu convins că la munte se vine cu copiii pentru a-i învăța, cum se zice, „să iubească natura”, și nu pentru a le oferi scrâncioburi și tobogane fixate în betoane între brazi.

Nu D-voastră, care ne-ați ajutat să găsim o cale pentru restaurarea faimoasei cabane, se cuvine să vă spun ce înseamnă tăierea unor brazi seculari în vecinătatea Cabanei Noica. Și asta, repet, la doar câțiva zeci de metri de casa în care vin studenți și doctoranzi în științe umaniste (ba și sute de turiști anual, dornici să vadă „sălașul filozofului”), pentru a onora și prelungi, prin lucrul lor acolo, spiritul unei legende. („Am reinventat Păltinișul”, notează Noica la un moment dat în Jurnalul de idei.) Știți prea bine că în acel loc s-a petrecut ceva unic și minunat în istoria noastră și că urma acestei întâmplări, cred eu, trebuie păstrată și apărată așa cum trebuie să ne apărăm puținele lucruri sacre pe care le avem pe lumea asta.

Îmi amintesc cum, în preajma alegerilor prezidențiale din anul 2000, ați venit, în calitatea D-voastră de candidat, la GDS. Țin și acum minte ce ați spus atunci: că drama României stă în absența continuității. Nimic nu se leagă în timp, în țara asta, nimic nu se păstrează și nu se prelungește de la o generație la alta, pentru a ne da, ca țară, un destin. Acest speech m-a făcut atunci să fiu alături de D-voastră. Și, în numele cuvintelor pe care le-ați rostit atunci, vă rog astăzi să dispuneți oprirea barbariei care e pe cale să se petreacă acolo.

Îl văd pe Noica ieșind, astăzi, din cabană și dând cu ochii de brazii tăiați, de gropile pregătite pentru a fi umplute cu beton, de excavatoarele care s-au instalat în pădure și, ceva mai încolo, de încă o stranie construcție, făcută tot în contul BNR: o „grataragie în aer liber ” (?!). Cred că memoria lui Noica ar avea dreptul la altceva decât la miros de mici în pădure și la țipete sub geamuri. Ar fi izbucnit desigur în plâns, căinându-și neamul și netrebnicia lui, așa cum a făcut atunci când și-a dat seama că bate în zadar la ușile mai-marilor zilei, pentru a-i convinge că manuscrisele lui Eminescu trebuie facsimilate.

Și cred că Noica s-ar fi întrebat dacă nu merita mai degrabă, din partea unei instituții căreia i-a plăcut, de-atâtea ori, să facă acte de caritate culturală – ați ajutat, în câteva rânduri, să nu se prăpădească biserici vechi (dar și Cabana Noica e un soi de biserică!) -, ridicarea, în locul unei platforme de beton, a unei cabane mai răsărite în care să se strângă anual oameni de cultură din toată lumea. Și, onorând memoria unuia dintre ultimii mari gânditori ai Europei pe care i-a dat România, ei ar putea să discute, într-un secol care a luat-o deja razna, destinele planetei și ale acestei puzderii de maimuțe înarmate și periculoase care am devenit.

Vă stau la dispoziție, eu și câțiva dintre prietenii mei, pentru deturnarea actualului proiect către acel „loc european de întâlnire” de care tocmai v-am pomenit. Sau, măcar, către un loc de joacă pentru oameni mari. Cred că, împreună cu amicii mei, i-am putea învăța pe salariații Băncii câteva jocuri de pe urma cărora ar profita mai mult decât copiii prinși într-un proiect neinspirat al părinților lor. Mi se pare că un asemenea așezământ vă reprezintă cu mult mai bine decât o rană deschisă în munte și că el se potrivește altfel cu spiritul D-voastră și cu tot ce ați făcut până acum.

Cu speranță și încredere,

Gabriel Liiceanu