Prima pagină » Știri » Bolojan APROBĂ un împrumut de 500 milioane euro pentru Autostrada A1

Bolojan APROBĂ un împrumut de 500 milioane euro pentru Autostrada A1

Bolojan APROBĂ un împrumut de 500 milioane euro pentru Autostrada A1

Guvernul României va discuta joi aprobarea unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții în valoare de 500 de milioane de euro pentru susținerea proiectului Autostrada A1 – Cofinanțare aferentă fondurilor de coeziune ale UE.

Potrivit informației de presă privind agenda ședinței de guvern din 18 septembrie, Executivul urmează să aprobe negocierea și semnarea contractului, acordând totodată împuternicirea de semnare ministrului finanțelor, anunță Mediafax.

Pe agenda ședinței se mai află alte două memorandumuri privind autorizarea continuării contractelor și procedurilor de achiziție care intră sub incidența OUG nr. 41/2025, pentru gestionarea investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Primul memorandum vizează proiecte aflate în responsabilitatea Ministerului Finanțelor din cadrul Componentei 8 – Reforma fiscală și reforma pensiilor și Componentei 6 – Energie – Reforma 3 – Bugetarea verde.

Al doilea memorandum se referă la contractele aflate în responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Componentei 7 – Transformare digitală, Investiția 8 privind cartea de identitate electronică și semnătura digitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia, despre proiectul de lege care aproba unirea cu Republica Moldova: Occidentul ar trebui să folosească termenul de „anexare”
Digi24
EXCLUSIV Mircea Cărtărescu, în mijlocul unei controverse după o poză editată cu AI de la întâlnirea sa cu papa. Reacția scriitorului
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Mai e AUR partid extremist? Marea schimbare din haosul politic
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Mirabela Dauer, mărturisiri dureroase despre fiul ei pe care nu l-a mai văzut de peste două decenii: „Nu mi-a zis mamă niciodată”
Digi24
VIDEO Nicușor Dan: „20 de ani m-am luptat cu sistemul. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful lui”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți șoferi în zilele caniculare. Cum răcorești mașina rapid și eficient?