Prima pagină » Știri » Cadavru păzit câteva ore de un echipaj de poliție. La Medicină Legală era închis

Cadavru păzit câteva ore de un echipaj de poliție. La Medicină Legală era închis

Cadavru păzit câteva ore de un echipaj de poliție. La Medicină Legală era închis
Un echipaj de poliție din Baia Mare a păzit timp de câteva ore trupul neînsufețit al unui bărbat care a murit într-o stație de autobuz, pentru că cei de la Medicină Legală de la Spitalul Județean le-ar fi spus că au program de la 8 la 16.

Solicitarea prin 112 a fost făcută în noaptea de 26 decembrie, în jurul orei 3.

„Polițiștii au intervenit pe strada Victoriei din muncipiul Baia Mare după ce au fost sesizați că pe o bancă se află o persoană care nu se mișcă. Personalul medical ajuns la fața locului a constatat decesul persoanei, iar polițiștii, în urma verificărilor efectuate, au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în localitatea Săcălășeni”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.

Bărbatul a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare pentru necropsie, dar abia după câteva ore.

„Până să îl ducă la morga spitalului, până să se deschidă programul nu l-au lăsat singur. Solicitarea a fost puțin după ora 3.00, pe 26 decembrie”, a spus Florina Meteș.

Polițistii au trebuit să aștepte ora 8 pentru a preda cadavrul bărbatului medicilor legiști, pentru că li s-ar fi spus că la acea ore începe programul serviciul de medicină legală.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Baia Mare, Vasile Ioan Pop, a declarat, pentru Mediafax, că nu există program la acest serviciu.

„Medicina legală lucrează non stop, trebuie să funcționeze non stop. Nu știu amănunte, nu știu ce s-a întâmplat. Nu mi se pare normal, medicina legală este un serviciu care are program 24 din 24, sunt chemați telefonic. Nu știu sigur care a fost treaba acolo”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Baia Mare.

Polițiștii fac cercetări în continuare, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu bărbatul.

FOTO: caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România intră în DISPUTA dintre marile puteri. București ia poziție înainte de summitul UE - Canada
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cum poate aduce România miliarde de dolari din Golf. Expertă: „E o regiune vag prezentă în politica noastră externă”
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Dani Oțil, uluit de curajul unui pescar întâlnit în Malta: „Cât să fii de pasionat?”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Ce se întâmplă doctore
Cancerul de sân nu se manifestă întotdeauna printr-un nodul. Semnul de pe piele la care trebuie să fii atentă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
De ce construirea de baze pe Lună ar putea fi mai riscantă decât au crezut cercetătorii?
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic