• Publicat:
Știri

Cât te poate costa un Like și un Share. Detaliul LEGAL care le-a scăpat elevilor din Cluj atunci când și-au insultat profesorii pe Facebook

Ce se poate întâmpla dacă îți ironizezi profesorii pe Facebook. Decizia ICCJ care poate avea consecințe asupra elevilor

În urma acestor postări, 61 dintre elevii liceului de elită din Cluj au fost sancționați cu scăderea notei la purtare, iar în cazul a doi dintre aceștia, administratori ai grupului de pe site-ul de socializare, s-a luat decizia mutării la un alt liceu. Ceea ce s-a întâmplat la Cluj a născut dezbateri aprinse în toată România. Elevii sancționați vorbesc despre un „Auschwitz școlar” în care libertatea de exprimare este încălcată. Un cunoscut avocat din Cluj, fost elev al liceului Gheorghe Șincai, s-a oferit să acorde gratuit asistență juridică părinților adolescenților sancționați care vor dori să conteste decizia instituției de învățământ. Începând de miercuri, școala a început să le comunice în scris părinților hotărârile, pe care aceștia le pot contesta în cinci zile. În cazul în care aceștia nu vor fi mulțumiți de felul în care au fost soluționate contestațiile, pot ataca sancțiunile în instanță.

Sursa foto: Facebook, Șincai Memes

Directorul liceului: „Elevii au folosit un limbaj obscen pe poze ale profesorilor, dar și ale colegilor lor”

Ioan Todea, directorul Liceul Teoretic Gheorghe Șincai, spune că elevii au încălcat prin postarea acelor fotografii regulamentul școlar. „Regulamentul școlar aprobat prin ordin de ministru le interzice elevilor să facă fotografii în incinta școlii și să le publice. Totodată, regulamentul spune că aceștia trebuie să aibă un comportament decent atât în cadrul școlii, cât și în afara ei. Elevii au folosit un limbaj obscen pe poze ale profesorilor, dar și ale colegilor lor, au folosit expresii jignitoare, au făcut atacuri la persoană, care sunt interzise nu numai prin regulamentul școlar, ci și prin legi ale statului”, a declarat Todea pentru gândul.

El aduce în sprijinul deciziei luate de școală hotărârea luată de ICCJ la sfârșitul anului trecut. „Ei au făcut aceste lucruri în spațiul public, ICCJ a arătat că Facebook-ul este spațiu public”, continuă acesta. Potrivit acestuia, niciun elev nu a fost exmatriculat. „În cazul a doi dintre elevi s-a luat decizia mutării disciplinare, iar restul au nota scăzută la purtare. Însă dacă până la sfârșitul anului școlar vor avea un comportament adecvat, ei pot face o cerere și pot termina anul școlar cu media 10 la purtare. Chiar și cei care au fost mutați disciplinar vor putea termina anul cu media 10 la purtare, dacă consiliile școlilor în care vor ajunge vor decide acest lucru”, a adăugat el.

Și șeful Inspectoratului Școlar al Județului Cluj, Valentin Cuibuș, susține decizia liceului. „A fost un teribilism din partea lor, a copiilor, care au crezut că totul este permis. De la glumițe pe care le făceam și noi s-a depășit limita și s-a ajuns la insulte, la obscenități. Sunt sute și sute de astfel de imagini, din care câteva zeci sunt foarte urâte. Elevii au fost sancționați cu scăderea notei la purtare, iar doi au fost mutați disciplinar. Sancțiunile au fost luate de școală în baza regulamentului școlar, care prevede inclusiv exmatricularea. Ei nu au fost exmatriculați, nu pierde niciunul anul. Însă trebuie să învețe că ei au fost cei care au greșit”, consideră inspectorul școlar. „Eu sunt de părere că copilului trebuie să i se mai dea o șansă. Tocmai de aceeași nu au fost exmatriculați, iar până la sfârșitul anului, dacă nu mai au nicio abatere, pot să încheie anul cu media 10 la purtare”, a mai spus acesta.

Elevii sancționați: Liceul Șincai, „Auschwitz Școlar”

„Ceea ce au făcut profesorii este greșit”, spune avocatul Mihai Lăpușan care s-a oferit să le acorde asistență juridică părinților elevilor sancționați. „Din punctul meu de vedere, libertatea de exprimare e ceva ce nu poate fi tratat cu ușurință, acest principiu, acest drept este foarte important”, a afirmat avocatul, care este de părere că elevii au fost sancționați pentru lucruri care „nu au legătură cu activitatea lor școlară”.

Una dintre elevele sancționate cu nota 5 la purtare, olimpică la mai multe materii, spune într-o scrisoare deschisă că a fost una dintre cei trei administratori ai grupului. „În comisie erau profesori la care eu am ținut mult, profesori care au investit în mine, pe care i-am avut ca exemple, care erau foarte supărați și, de această dată, prea puțin dispuși să mă înțeleagă. Dosarul voluminos cu poze color care i-a fost prezentat mamei arăta acolo monstruos, parcă pe cont (contul de Facebook – n.r.) lucrurile nu stătuseră așa. Profesorii credeau că am pornit o revoltă împotriva lor, dar noi nu am vrut decât să râdem. Noi între noi. Glumele nu sunt atât de proaste, doar că le înțelegem noi, cei din Șincai. Adică, am avut colegi care și-au pus ei singuri poze cu ei în care se ironizau. Nici nu am visat că vom ajunge la peste 1000 de membri, că subiectul acesta ne va ocupa mințile și spaimele toată luna februarie. E greu să îți fie frică, iar domnii profesorii să nu se gândească la asta. E greu să vezi că părinților le este rușine, dar pur și simplu nu ne-am gândit. La anchetă, pe un scaun, stătea consilierul psihologic al școlii. Din câte știu eu, nu a pus nicio întrebare niciunui elev. Nu ne-a chemat nici la cabinetul ei după aceea. Întreb și eu, fără să aștept vreun răspuns: ea când și cum profesează? Întrebarea „Ce ai de spus în favoarea ta?” nu mi-a fost pusă”, a scris ea, citată de transilvaniareporter.ro. Totodată, eleva a mai scris că își dorește să se mute de la acest liceu. „Îmi doresc cu toată ființa mea un transfer, pentru că cei doi prieteni ai mei „au scăpat”. Nu pot rămâne într-o școală unde profesorii mă consideră un dușman, nu pot rămâne într-o școală care încurajează turnătoria, unde sunt cooptați în consiliu părinți care cer pedepse mai mari decât cele propuse de profesori.”

Alex Hosu, fondatorul grupului, a scris pe blogul personal că liceul este un „Auschwitz Școlar”, în care elevii sunt obligați să petreacă șase, șapte ore din zi.

„Mă frustrează neputința mea de a face ceva pentru toți ceilalți elevi care vor să nu mai vină 6-7 ore pe zi într-un Auschwitz Școlar. Și, ca să fie totul și mai mișto, trântește ministeru’ și un minunat ROFUIP (Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar – n.r.) în care se stipulează că elevii nu pot distribui materiale publicate în școli fără acordul direcțiunii. Implicația e simplă. Avem dreptul de a face mișto de defectele profilor printr-o revistă? Da. Putem face asta? Depinde în întregime de direcțiune. Și ce direcțiune din minunata Românica va accepta sa făcem mișto de profii din școală? Corect, niciuna. Trebuie să ai directori foarte deschiși la minte ca să își accepte defectele, iar asta e o problemă care mă afectează pe mine și pe alți elevi. Profii și directorii prea plini de ei, care își manifestă autoritatea subminându-ne nouă libera exprimare, dreptul de a avea dreptate și care nu ne învață mai nimic TREBUIE SĂ DISPARĂ. Simplu”, a scris pe blog elevul de clasa a XII-a.

În aceeași postare, elevul recunoaște că el este cel care a înființat grupul de pe Facebook pe care au fost postate fotografii și comentarii ironice sau defăimătoare la adresa profesorilor, 61 de elevi primind sancțiuni disciplinare în urma scandalului creat.

„Prieteni pe care îi respect și iubesc pentru că în acest proces de restabilire a unui echilibru natural m-au susținut când am creat «Șincai Memes», pe un site neutru, în care facem mișto de defectele profilor și astfel trecem peste acele defecte ale profilor de care ne place oricum. Ne dăm seama că nu toți sunt așa cum sunt. Iar cei ce nu sunt mai mult decât niște paraziți care se hrănesc de pe inocența noastră vor rămâne asta. Acei oameni care ne iau dreptul la libera exprimare cu amenințări nu sunt cu nimic mai diferiți decat extremiștii de la Charlie Hebdo”, a mai scris elevul pe blog.

Inchide