Prima pagină » Știri » Câți străini au fost expulzați în 2016 din România. Creștere cu 127% față de anul trecut

Câți străini au fost expulzați în 2016 din România. Creștere cu 127% față de anul trecut

Câți străini au fost expulzați în 2016 din România. Creștere cu 127% față de anul trecut
232 de cetățeni străini au fost expulzați din România în primele șapte luni ale anului, înregistrându-se astfel o creștere de peste 127% față de 2015, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pe parcursul celor șapte luni, au fost depistate 1.279 de persoane în situații ilegale. Pentru străinii care nu își justificau prezența pe teritoriul României, precum și cei care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere, polițiștii au emis 1.013 documente de părăsire a teritoriului țării noastre, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări.

O creștere semnificativă, de peste 127%, s-a înregistrat la returnarea sub escortă a străinilor de pe teritoriul țării noastre, fiind îndepărtate 232 de persoane. Principalele motive au fost tentativa/ trecerea frauduloasă a frontierei și nerespectarea deciziei de returnare.

Pentru 208 migranți, polițiștii au întocmit documentele necesare în vederea luării în custodie publică până la returnarea în țările de origine, în creștere cu 18% raportat la 2015.

Ca și alternativă la îndepărtarea forțată, 90 de persoane au optat pentru programul de repatriere voluntară umanitară și au părăsit țara noastră la o dată stabilită de comun acord cu Organizația Internațională pentru Migrație.

Polițiștii au sancționat contravențional 2.792 de cetățeni străini pentru nerespectarea legislației în domeniul migrației, cu 7% mai mulți decât anul trecut. Acestora li s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 700.000 de lei.

Au fost aprobate 457 de cereri de stabilire a domiciliului în România, majoritatea persoanelor provenind din Turcia, China și Siria. De asemenea, au fost emise 12.743 de permise de ședere temporară în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!