Prima pagină » Știri » Cazuri de COVID-19 la Primăria Odorheiu Secuiesc / Mai mulți angajați lucrează acum de acasă

Cazuri de COVID-19 la Primăria Odorheiu Secuiesc / Mai mulți angajați lucrează acum de acasă

Cazuri de COVID-19 la Primăria Odorheiu Secuiesc / Mai mulți angajați lucrează acum de acasă

Trei angajaţi de la Primăriei Odorheiu Secuiesc s-au infectat cu noul coronavirus, la nivelul instituţiei fiind luate măsuri de dezinfectare a spaţiilor, iar jumătate dintre salariaţi lucrează de acasă.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Zörgő Noémi, a declarat că secretarul primăriei a fost confirmat, vineri, ca fiind infectat, după ce a avut febră timp de două zile şi s-a prezentat la serviciul de urgenţă al Spitalului Municipal, unde a fost testat şi s-a dovedit că este infectat cu noul coronavirus, scrie Agerpres.

El a fost internat, dar în acest moment se simte bine.

În plus, o angajată a Biroului Juridic al primăriei s-a simţit rău şi a mers la spital, iar sâmbătă a fost confirmată ca fiind infectată şi a fost internată. A treia persoană, tot de la Biroul Juridic, a fost testată pozitiv, dar nu prezintă simptome şi nu a fost nevoie de spitalizare.

Zörgő Noémi a precizat că au mai fost testaţi alţi cinci angajaţi ai primăriei şi se aşteaptă rezultatele în cursul după-amiezii de marţi.

„S-au dezinfectat spaţiile şi 50% dintre colegi stau acasă în home office şi numai 50% sunt acolo, de la fiecare birou. Primăria funcţionează, toate serviciile pot fi accesate”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc.

Administratorul public al Primăriei Deva, Adrian David, s-a reinfectat cu COVID-19

Administratorul public al municipiului Deva, Adrian David, s-a infectat, pentru a doua oară în acest an, cu COVID-19.

„Duminică, m-am trezit cu simptomele specifice unei răceli şi, pentru siguranţa tuturor, am decis să-mi fac un test COVID, care a ieşit pozitiv. Mi-am făcut investigaţii la plămâni, analize de sânge. Nu pare a fi o situaţie complicată, dar trebuie urmat un tratament”, a declarat, luni, pentru Agerpres, Adrian David.

El a declarat că va sta în izolare, alături de familie, iar după cinci zile va repeta testul pentru infecţia cu COVID-19.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli