Prima pagină » Știri » Ce a decis Arhiepiscopia în cazul preotului din Galați anchetat pentru fraudarea fondurilor de asigurări de sănătate

Ce a decis Arhiepiscopia în cazul preotului din Galați anchetat pentru fraudarea fondurilor de asigurări de sănătate

Ce a decis Arhiepiscopia în cazul preotului din Galați anchetat pentru fraudarea fondurilor de asigurări de sănătate
Detalii pe gândul

Preotul este suspectat că a participat la fraudarea bugetului de asigurări de sănătate, fiind totodată implicat într-o societate comercială, lucru interzis de regulamentele bisericești.

Ca urmare, Arhiepiscopia Dunării de Jos a decis să-l suspende pe preotul care ținea slujbe la o parohie din orașul Tecuci.

„În legătură cu implicarea preotului Vasile Jalbă de la parohia Sfinții Împărați din municipiul Tecuci, județul Galați, într-o presupusă activitate incompatibilă cu slujirea preoțească, până la definitivarea cercetărilor legale, acesta este oprit de la slujire”, a anunțat, sâmbătă, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Preotul împreună cu alte persoane este cercetat într-un dosar în care apar acuzațiile de fraude informatice, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar prejudiciul se apropie de 1,5 milioane de lei. Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, în perioada ianurie 2016-decembrie 2017, suspecții au decontat fraudulos sume importante de bani de la Casa de Asigurări de Sănătate Galați, pentru servicii de îngrijire la domiciliu. Fraudele se făceau prin intermediul unor centre medicale de specialitate din Tecuci și Nicorești, cu concursul unuia dintre directorii de la Spitalul municipal Tecuci și a unor funcționare de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Galați, cercetate și ele în dosar.

Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alta a fost plasată sub control judiciar, în cazul fraudării fondurilor de asigurări de sănătate de la Galați. Printre cei care vineri seara au trecut prin fața judecătorului se află și preotul din Tecuci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Creatina ar putea ajuta la combaterea depresiei, spun oamenii de știință