Prima pagină » Știri » Ce anunț a făcut Consiliul de Administrație al RA-APPS după reținerea directorului Surdu

Ce anunț a făcut Consiliul de Administrație al RA-APPS după reținerea directorului Surdu

Ce anunț a făcut Consiliul de Administrație al RA-APPS după reținerea directorului Surdu
Ce anunț a făcut Consiliul de Administrație al RA-APPS după reținerea directorului Surdu

„Consiliul de Administrație al RA-APPS a luat act de reținerea pentru 24 de ore a domnului Georgian Gabriel Surdu, directorul general al regiei, în data de 29 aprilie 2015. În cursul zilei de joi, 30 aprilie 2015, Consiliul de Administrație se va întruni, va analiza situația creată și va propune măsurile legale”, a comunicat RA-APPS.

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost reținut de procurorii DNA, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut șefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale, pe care o conducea printr-un intermediar, obținerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro.

Surdu va fi dus joi la instanță cu propunere de arestare preventivă.

El se află la conducerea RA-APPS din aprilie 2007.

Procurorii DNA au făcut, miercuri, patru percheziții în București și Prahova, la sediul RA-APPS, la o firmă și la locuințele unor persoane suspectate de fapte de corupție care ar fi fost comise în perioada 2013-2014.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că șeful RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, este suspectat că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent suspendat din funcție, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări în județul Buzău pentru SC Construct CO Group SRL, firmă pe care o conducea printr-un intermediar.

Cristinel Bîgiu ar fi fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu și l-ar fi sprijinit să obțină un contract de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității buzoiene fiind solicitat 8% din valoarea contractului, au precizat sursele citate.

În acest sens, Bîgiu l-ar fi prezentat pe Horațiu Daniel Vidan Popa primarului localității Ghergheasa, iar în 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa și SC Construct Co Group SRL administrată de Vidan, a fost încheiat contractul de lucrări de proiectare și execuție privind „Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, județul Buzău”, în valoare de 48.678.773,89 lei, respectiv aproape 11 milioane de euro.

Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

În februarie 2015, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și conflict de interese în formă continuată și pentru tentativă de spălare a banilor, iar finul său, Florin Colgiu, pentru complicitate la aceste infracțiuni. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociația pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat (ADICA) Călărași, prin procedură directă, a două contracte, precum și aprobarea plăților aferente, după recepționarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău 2014-2020”.

Numele lui Cristinel Bîgiu apare și în dosarul în care fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că ar fi luat mită 500.000 de euro pentru intervenții în favoarea unei persoane care revendica un teren.

Potrivit procurorilor, în 2007, Cristian David ar fi intervenit la prefectul de atunci al județului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...