Prima pagină » Știri » Ce măsură a fost luată în cazul femeii care s-a aruncat cu copilul în fața trenului

Ce măsură a fost luată în cazul femeii care s-a aruncat cu copilul în fața trenului

Ce măsură a fost luată în cazul femeii care s-a aruncat cu copilul în fața trenului
Femeia din județul Suceava care, la sfârșitul lunii septembrie, s-a aruncat în fața unui tren, ținându-l în brațe pe fiul ei în vârstă de cinci ani, a fost trimisă în judecată pentru tentativă la violență în familie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au trimis-o în judecată pe Carmen Tatiana Tudurean pentru tentativă la violență în familie, fiind acuzată că, în 30 septembrie, a încercat să se omoare împreună cu fiul său în vârstă de cinci ani, aruncându-se în fața unui tren în mișcare.

În pofida eforturilor conductorului, locomotiva nu a putut fi oprită, astfel că roțile acesteia au trecut peste corpurile femeii și copilului pe care ea îl ținea în brațe.

„Chiar în pofida lipsei unei poziții clare a inculpatei, mijloacele de probă administrate în prezenta cauză au pus în evidență faptul că inculpata a acționat cu premeditare în vederea suprimării propriei sale vieți, precum și a vieții fiului său, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată vârstei”, arată procurorii.

Incidentul a avut loc în gara Câmpulung Moldovenesc, unde femeia, în vârstă de 30 de ani, s-a aruncat în fața trenului care circula pe ruta Ilva Mică-Câmpulung Moldovenesc, ținându-l în brațe pe fiul ei, în vârstă de cinci ani.

Mai mulți martori spuneau că femeia se plimba cu copilul prin gară cu aproximativ o jumătate de oră înainte de sosirea trenului.

La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD și o autospecială de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, femeia și fiul acesteia fiind transportați la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.

Directorul spitalului, Eugen Ciosnar, spunea că femeia are un picior amputat de la genunchi, iar copilul avea ambele picioare amputate. Ulterior, băiatul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Iași.

Medicii din Iași au reușit să îi replanteze piciorul stâng copilului, însă piciorul drept nu a mai putut fi salvat, fiind amputat de la coapsă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Ioana și Ilie Năstase, din nou față în față la tribunal. La ce speră fostul tenismen
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!