Prima pagină » Știri » Ce spun angajații teraselor din Centrul Istoric despre suporterii maghiari: „Am văzut cum unul a ridicat singur masa și a aruncat-o peste un jandarm”

Ce spun angajații teraselor din Centrul Istoric despre suporterii maghiari: „Am văzut cum unul a ridicat singur masa și a aruncat-o peste un jandarm”

Andrei Dumitrescu
Ce spun angajații teraselor din Centrul Istoric despre suporterii maghiari:
Angajații teraselor din Centrul Vechi, care strâng cioburile și mobilierul rupt după conflictul dintre fanii unguri și trupele de jandarmi, spun că nu au văzut niciodată suporteri atât de violenți, deși în localurile lor s-au perindat, până acum, mii de susținători străini ai echipelor de fotbal.

Angajații teraselor din Centrul Vechi, care strâng cioburile și mobilierul rupt după conflictul dintre fanii unguri și trupele de jandarmi, spun că nu au văzut niciodată suporteri atât de violenți, deși în localurile lor s-au perindat, până acum, mii de susținători străini ai echipelor de fotbal.

Oamenii au povestit, pentru MEDIAFAX, că suporterii unguri au băut pe strada Smârdan încă din dimineața zilei de vineri, aceștia instalându-se în jurul orei 9:30 la terase, unde, până după ora 15:00, s-ar fi manifestat pașnic.

La un moment dat, însă, spun martorii oculari, mai mulți polițiști români, însoțiți de reprezentanți ai Poliției ungare, au venit și le-au comunicat fanilor că la ora 16:00 trebuie să urce în autobuze, pentru a pleca spre Arena Națională. Suporterii unguri au refuzat și, în loc să se îndrepte spre autobuzele care îi așteptau, au plecat în sens invers.

Fanii unguri nu știau însă că drumul le era barat de un cordon de jandarmi, care i-a împiedicat să treacă. Atunci, relatează martorii, au apărut primele incidente, care au degenerat ulterior la mai toate terasele de pe Smârdan, ungurii devenind dintr-o dată deosebit de violenți.

„Aruncau și cu câte două scaune deodată. Eu am văzut cum unul a ridicat de unul singur masa și a aruncat-o peste un jandarm, care a căzut la pământ”, a declarat o chelneriță de la una dintre terasele la care au băut fanii veniți din Ungaria.

Martorii mai susțin că suporterii unguri au fost foarte brutali și au aruncat în jandarmi cu tot ce au avut la îndemână – sticle, pahare, scaune, mese și scrumiere.

De altfel, pe dalele de piatră de pe Smârdan se văd încă urmele conflictului, din loc în loc putând fi observate dâre de sânge.

Potrivit polițiștilor, în Centrul Istoric se aflau, la ora incidentelor, aproximativ 400 de suporteri unguri.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat că măsura intervenției oamenilor de ordine de evacuare a fanilor unguri din Centrul Vechi al Capitalei a venit în urma refuzului acestora de a părăsi locul, ei urmând să fie mutați în fan-zone-ul de lângă Arena Națională.

Aproape 3.400 de polițiști au fost mobilizați, la nivel național, pe traseele folosite de suporterii unguri, de la intrarea în țară și până în Capitală, în aeroporturi și gări, precum și în București, pentru a preveni eventualele incidente violente, a informat, joi, Poliția Română.

Meciul de fotbal România-Ungaria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, va avea loc vineri, de la ora 21.00, pe Arena Națională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos