Ceartă pe sediul Primăriei Capitalei. Consilieri PDL: Oprescu este agentul imobiliar al fiului său, facem plângere la DNA. Primarul: „Mă adresez și eu justiției”

Ceartă pe sediul Primăriei Capitalei. Consilieri PDL: Oprescu este agentul imobiliar al fiului său, facem plângere la DNA. Primarul: „Mă adresez și eu justiției
Publicat: 30/01/2014, 19:19
Actualizat: 25/10/2014, 00:45

Primăria Capitalei va funcționa încă șase luni în actualul sediu din Splaiul Independenței nr. 291-293, au hotărât, joi, consilierii municipali. Perioada este jumătate din cât cerea Sorin Oprescu în proiectul de hotărâre supus la vot, respectiv prelungirea contractului de închiriere până la 31 ianuarie 2015.

Votul nu a fost lipsit de probleme, consilierii de la PDL ieșind din sală când a fost votat proiectul. Mai mult, ei l-au acuzat pe primar că „este agentul imobiliar al fiului său”, care ar fi de fapt proprietarul „din umbră” al clădirii.

Lucian Iliescu: „Sorin Oprescu este agentul imobiliar al fiului său”

„PDL București îl acuză public pe Sorin Oprescu că este agentul imobiliar al fiului său pentru sediul din Splaiul Independenței. Această clădire este a familiei Oprescu. Astăzi, Sorin Oprescu ne-a chemat aici să prelungim contractul acestei clădiri. Biroul Permanent a decis să depună o sesizare la DNA privind clădirea în care funcționează primăria acum”, a spus Lucian Iliescu, consilier PDL.

Consilierii din opoziție spun că Primăria Capitalei a plătit 1.800 de metri pătrați în plus, suprafață care nu a fost declarată. Ei l-au întrebat pe Oprescu de unde provine diferența dintre valoarea inițială care era de 10 milioane de euro și valoarea actuală de 18 milioane de euro.

Liderul consilierilor PDL i-a pus primarului Sorin Oprescu șase întrebări, inclusiv „cum se recuperează cele 3 milioane de euro, diferența dintre chiria plătită până acum și valoare chiriei?”. O altă întrebare la care primarul Sorin Oprescu ar trebui să le răspundă celor de la PNL este dacă firma din Elveția care deține clădirea din București aparține unui coleg de școală al lui Sorin Oprescu.

„După ce a plătit chirie 11 milioane de euro și după ce, la sfârșitul anului 2013, PMB îi solicitase ultimativ ca până la 15 februarie 2014 să intre în legalitate, Sorin Oprescu vine din nou în fața Consiliului și cere prelungirea contractului de închiriere cu încă un an de zile”, a declarat Silviu Văduva, consilier general PDL.

Sorin Oprescu: „Vă dau și eu în judecată”

Sorin Oprescu a răspuns acuzelor aduse de consilierii PDL și le-a spus că îi va da și el în judecată. „Foarte bine faceți că faceți plângere penală, iar eu vă anunț că și eu mă adresez justiției și vă dau și eu în judecată”, a spus Sorin Oprescu.

În schimb, consilierii de la PNL au propus un amendament prin care Sorin Oprescu trebuie să prezinte în fiecare ședință de consiliu un raport al negocierilor pe care Sorin Oprescu le va purta în următoarele șase luni cu firma de la care primăria ar urma să negocieze.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de prelungire a contractului, prin dispoziția primarului general, din 16 decembrie 2013, a fost numită o comisie care a demarat procedurile privind negocierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în care municipalitatea își desfășoară activitatea în prezent.

„Având în vedere faptul că negocierile se află încă în curs și faptul că lucrările la imobilul de patrimoniu al Primăriei Municipiului București, situat în Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47 din Sectorul 5, se vor desfășura pe parcursul întregului an 2014, este necesară prelungirea contractului de închiriere a imobilului din Splaiul Independenței nr. 291-293, Sector 6, pentru o perioadă de un an, respectiv până la data de 31.01.2015″, se arată în expunerea de motive.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, la jumătatea lunii ianuarie, că au fost făcute diligențele necesare pentru cumpărarea imobilului în care municipalitatea își desfășoară activitatea și, dacă proprietarul va accepta, chiria plătită timp de trei ani va fi scăzută din preț.

Întrebat când ar putea municipalitatea să achiziționeze clădirea actualului sediu, Oprescu a precizat că acest lucru va fi posibil după ce se finalizează evaluarea. El a arătat, în acest context, că este vorba despre o triplă evaluare, respectiv una a constructorului, una a municipalității și o alta judiciară.

Consilierii generali au aprobat, în 10 decembrie 2013, o altă hotărâre privind prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al Primăriei Capitalei până la 1 februarie 2014. În proiectul inițial, se prevedea prelungirea contractului cu un an.

Contractul a fost încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafața de 12.576 de metri pătrați, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL, optând atunci pentru nefacturarea TVA, a precizat consilierul general Cornel Pieptea.

Ulterior, în iunie 2010, clădirea a fost vândută de SC Iliotomi Grup către SC Apatel Properties SRL, iar CGMB a aprobat un act adițional la contractul inițial, prin care municipalitatea plătea 14,387 euro pe metru pătrat plus TVA, iar suprafața clădirii se mărea la 12.906 de metri pătrați, ca urmare a construirii unor lifturi exterioare.

Astfel, potrivit lui Pieptea, în 2010, municipalitatea a plătit 10.944.679 lei, în 2011 – 11.377.823 de lei, în 2012 – 11.940.815 lei, iar în 2013 – 9.046.757 lei.

În 28 noiembrie 2013, viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, spunea că actuala clădire în care funcționează municipalitatea nu va mai fi cumpărată, având în vedere că, în toamna lui 2014, cel mai târziu, municipalitatea va reveni în vechea clădire, din Bulevardul Regina Elisabeta.

Și primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 2 decembrie, că speră ca, în septembrie 2014, municipalitatea să se mute în vechiul sediu consolidat, urmând ca lucrările să continue și cu alte amenajări în curtea interioară a instituției.

În martie 2010, Primăria Capitalei s-a mutat în calitate de chiriaș în sediul de pe Splaiul Independenței, pentru a permite consolidarea și reabilitarea clădirii din Bulevardul Regina Elisabeta.

Sediul tradițional al municipalității, situat în bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, în Sectorul 5 al Capitalei, a fost realizat între anii 1906 și 1911, după un proiect al arhitectului Petre Antonescu. Clădirea a fost expertizată în 2005.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului