Prima pagină » Știri » Cei mai bogați 500 de oameni din lume. Cu cât și-au crescut averile în 2019

Cei mai bogați 500 de oameni din lume. Cu cât și-au crescut averile în 2019

Cei mai bogați 500 de oameni din lume. Cu cât și-au crescut averile în 2019
Cei mai bogați 500 de oameni din lume. Cu cât și-au crescut averile în 2019

Astfel, Kylie Jenner este cel mai tânără miliardară, după ce compania sa, Kylie Cosmetics, a semnat un parteneriat exclusiv cu Ulta Beauty Inc, vânzându-și după o participație de 51% din companie, pentru 600 milioane de dolari,potrifit rfi.ro..

La aproape două luni de când echipa Washington Nationals a câștigat primul campionat World Series, oamenii încă fredonează „Baby Shark, doo-doo doo-doo doo-doo”. Familia coreeană care a ajutat la mediatizarea cântecului viral are, în prezent, o avere de 125 milioane de dolari, potrivit Mediafax.

Chiar și mașinile vechi s-au dovedit a fi un tezaur anul acesta. Willis Johnson, care a fondat Copart Inc., a acumulat o avere de 1,9 miliarde de dolari, construind un depozit pentru a vinde autovehicule deteriorate.

Astfel, cei mai bogați 500 de oameni din lume, analizați de indicele Bloomberg Billionaires Index, și-au mărit averile cu 1.200 de miliarde de dolari, sporind valoarea netă colectivă a acestora cu 25%, până la 5.900 de miliarde de dolari.

Astfel de câștiguri vor fi aduce noi tensiuni în discuțiile cu privire la inegalitățile veniturilor. În SUA, cei mai bogați 0,1% dintre oameni controlează o pondere mai mare decât oricând din averile totale de după 1929, determinând unii politicieni să solicite o restructurare radicală a economiei.

„Acumularea de bogății de către un număr mic de persoane se face cu prețul vieții popoarelor”, a declarat reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, care se descrie drept o socialistă democrată, într-un tweet din 12 decembrie, atunci când alegerile din Marea Britanie începuseră.

Cu toate acestea, înfrângerea liderui Partidului Laburist (de opoziție) din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a cărui campanie a inclus atacuri asupra miliardarilor și apeluri la „rescrierea regulilor economiei noastre”, a dat un impuls suplimentar marilor averi.

Liderul câștigurilor din 2019 a fost Bernard Arnault, care și-a crescut averea cu 36,5 miliarde de dolari, devenid a treia cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de cel puțin 100 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg.

În total, doar 52 de persoane din clasamentul indicelului Bloomberg au înregistrat un declin în averile lor, anul acesta.

Averea fondatorului Amazon, Jeff Bezos, a scăzut cu aproape 9 miliarde de dolari, dar acest declin a venit pe fondul divorțului de MacKenzie Bezos. Titanul comerțului electronic încheie anul drept încă cel mai bogat om din lume, după ce acțiunile Amazon au atins, joi, niveluri maxime. Compania a raportat un sezon record în ceea ce privește sărbătorile de iarnă, cu miliarde de produse livrate și cu vânzarea a „zeci de milioane” de dispozitive proprii Amazon, precum Echo Dot.

Câștigătorii din 2019

Cei 172 de miliardari americani din indicele Bloomberg au adăugat averilor lor câte 500 miliarde de dolari. Astfel, averea lui Mark Zuckerberg de la Facebook Inc. a crescut cu 27,3 miliarde de dolari, iar cea a cofondatorului Microsoft Corp, Bill Gates, cu 22,7 miliarde de dolari.

Numărul chinezilor reprezentanți în indicele Bloomberg a continuat să urce, contingentul națiunii crescând până la 54, fiind pe locul al doilea după Statele Unite. He Xiangjian, fondatorul celui mai mare exportator de aparate de aer condiționat din China, a atins cea mai mare creștere a averii sale, cu 79% până la 23,3 miliarde de dolari.

Totodată, averile celor mai bogați oameni din Rusia s-au mărit cu 51 miliarde de dolari, adică o apreciere colectivă de 21%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...