Prima pagină » Știri » CFR Călători suplimentează echipele de intervenție și asigură locomotive Diesel de rezervă

CFR Călători suplimentează echipele de intervenție și asigură locomotive Diesel de rezervă

CFR Călători suplimentează echipele de intervenție și asigură locomotive Diesel de rezervă
CFR Călători va suplimenta echipele de intervenție, va asigura personalul necesar pentru deszăpezire și pregătește locomotive Diesel de rezervă, dar și materialul rulant pentru circulație în condiții de iarnă, pentru a preîntâmpina eventuale perturbări în circulația trenurilor.

CFR Călători va suplimenta echipele de intervenție, va asigura personalul necesar pentru deszăpezire și pregătește locomotive Diesel de rezervă, dar și materialul rulant pentru circulație în condiții de iarnă, pentru a preîntâmpina eventuale perturbări în circulația trenurilor, scrie Mediafax.

CFR Călători informează că, în urma avertizărilor meteo de ninsoare și vânt emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele 48 de ore, trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, la nivelul companiei fiind instituit Comandamentul de Iarnă.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulația feroviară, CFR Călători a luat măsuri pentru asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă, pentru suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri etc) și pregătirea suplimentară a garniturilor.

„Prioritatea CFR Călători este ca transportul pasagerilor să se desfășoare conform procedurilor privind siguranța circulației și mulțumește tuturor pentru înțelegere”, se mai arată într-un comunicat transmis, vineri, agenției Mediafax.

Sursa citată menționează că există posibilitatea apariției de modificări sau perturbări în circulația trenurilor și roagă pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condițiile meteo și să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare, pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

Capitala și zece județe din sudul țării vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică la aceeași oră, sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, alte 16 județe fiind avertizate cu cod galben.

Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), începând de vineri seară, ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (județele Mehedinți, Gorj, Dolj și Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăși local 30 – 40 de centimetri, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind și troienind zăpada.

În cursul zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în județele Giurgiu, Călarași, Ialomița, Buzău, Brăila și Ilfov, inclusiv municipiul București, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 – 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Județele Constanța, Tulcea, Galați, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Argeș, Covasna, Brașov, Sibiu, Hunedoara și Caraș-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

În sudul și estul țării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vântul va avea la rafală 60 – 70 de kilometri pe oră în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum și în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și de Curbură, zone în care și stratul de zăpadă va fi consistent.

Potrivit avertizării, vor fi precipitații mixte și se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului și în Banat, sudul Olteniei și al Munteniei. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 20 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Vremea va fi geroasă în cursul nopților și al dimineților, mai ales în estul și sud-estul țării, a mai anunțat ANM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...