Prima pagină » Știri » Cioloș a aflat „cu surprindere” ce-i lipsește României în scandalul dezinfectanților

Cioloș a aflat „cu surprindere” ce-i lipsește României în scandalul dezinfectanților

Cioloș a aflat „cu surprindere
Ministrul Cadariu, pus de Cioloș să lămurească urgent problema dezinfectanților

”M-am întâlnit azi la sediul Guvernului cu Patriciu-Achimaș Cadariu, ministrul Sănătății, și am discutat despre o serie de probleme ale sistemului medical. Ministrul Cadariu mi-a prezentat stadiul anchetei în cazul dezinfectanților din spitale și am cerut urgentarea clarificării acestei probleme de siguranță sanitară pentru ca pacienții să se îndrepte în continuare cu încredere spre spitalele care aparțin sistemului public de sănătate. De asemenea, ministrul Sănătății m-a informat asupra măsurilor luate până acum și i-am cerut să comunice cât mai repede și în mod sistematic etapele administrative care au fost parcurse până în prezent , dar și să continue cercetările și să se asigure că viața pacienților nu este pusă în pericol”, a scris șeful Executivului pe Facebook.

El a precizat că primele rezultate vor fi comunicate de către ministrul Sănătății miercuri.

Ulterior, premierul a precizat că în România nu există laborator acreditat care să facă „formal și oficial” teste de sanitație, iar Ministerul Sănătății nu poate să ia decizii într-o astfel de situație.

„Aștept în primul rând mâine-dânsul mi-a spus că o să prezinte în conferință de presă- rezultatele verificărilor de sanitație. O să dea dânsul detalii, un prim control pe care l-a făcut, și apoi, din discuțiile pe care le-am avut, am constat cu suprindere că nu avem niciun laborator acreditat în România care să poată să facă în mod formal și oficial astfel de teste și din păcate Ministerul Sănătății nu poate să ia decizii fără un control sau fără rezultate din partea unui laborator acreditat. I-am cerut domnului ministru să ia cât mai rapid măsurile ca să avem astfel de analize de un laborator acreditat și să informeze opinia publică cu toate măsurile pe care le dispune”, a spus Cioloș.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat dacă a discutat cu ministrul Sănătății despre problema dezinfectanților din spitale, că este clar că unii nu și-au făcut datoria, precizând că se va face o analiză și vor fi trase concluziile care se impun. Totodată, premierul Dacian Cioloș le-a transmis miniștrilor că după Paște va trage linie și va analiza modul în care au decurs lucrurile de la instalarea Cabinetului și până în prezent.

Parchetul General s-a autosesizat săptămâna trecută în cazul dezinfectanților diluați din spitale, după ancheta jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor. Potrivit acestora, firma Hexi Pharma, care alimentează spitalele din România cu dezinfectanți, livrează diluanți cu o cocentrație mult mai mică decât ar trebui să fie.

Ministerul Sănătății a dispus pe 28 aprilie prin intermediul Direcțiilor de Sănătate Publică, ca toate unitățile sanitare din țară care utilizează dezinfectanții achiziționați de la compania Hexi Pharma să verifice prin autocontrolul propriu eficiența acestora.

Totodată, ministrul Sănătății a dispus efectuarea unui control privind contractele de achiziții de dezinfectanți la Institutul Oncologic București, ca urmare a anchetei realizată de jurnaliștii de la euractiv.ro.

„Ministrul Sănătății a dispus Corpului de Control, astăzi, 3 mai 2016, efectuarea unei anchete în ceea ce privește contractele de achiziții încheiate de Institutul Oncologic București cu firma producătoare a dezinfectanților în cauză, dar și cu alți agenți economici, care pot avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor”, a informat Ministerul Sănătății marți.

Rezultatele anchetei Corpului de Control vor fi transmise Parchetului General, iar ministrul Sănătății are în vedere extinderea anchetei pe marginea procedurilor de contractare și achiziții și la alte unități spitalicești.

Potrivit anchetei jurnaliștilor de la euractiv.ro , „cel mai mare spital oncologic românesc ia direct de la Hexi Pharma soluțiile dezinfectante și plătește bani grei pe curățenie unei firme din același trust. Medical Cleaning face curat de mai bine de o lună în IOB, în urma unei negocieri fără anunț public de participare care a fost deja anulată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC)”.

Ministerul Sănătăți a mai anunțat că, miercuri, în cadrul videoconferinței cu Direcțiile de Sănătate Publică din țară, acestea vor comunica rezultatele primelor teste de autocontrol și sanitație dispuse de ministrul Sănătății la data de 28 aprilie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spionaj și intimidare: mesaje obținute de jurnaliști arată cum recrutează Rusia informatori în Europa
Digi24
Zelenski: Rusia a fotografiat de trei ori baza aeriană a SUA din Arabia Saudită, înaintea atacului iranian asupra acesteia
Cancan.ro
Câte mii de euro a primit eliminata Loredana Pălănceanu, de la Antena 1, pentru cele 12 săptămâni la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Leguma pe care o poți cultiva în ghivece, chiar dacă nu ai o grădină
Digi24
Universitățile din Rusia pun presiune asupra studenților pentru a lupta în Ucraina: „Sunteți cu toții lași?”
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
După o lună de război, în Iran benzina a rămas la 12 bani/litru. În România a depășit 9,3 lei
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai mare număr?