Prima pagină » Știri » Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale în 25 de județe din țară

Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale în 25 de județe din țară

Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale în 25 de județe din țară
Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale pentru 25 de județe din țară, valabilă până vineri, la ora 1.00.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu, valabilă în cea mai mare parte a țării. Astfel, sunt vizate 25 de județe: Timiș, Arad, Hunedoara, Bihor, Alba, Cluj, Sălaj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Vaslui și Buzău.

Potrivit meteorologilor, în Moldova și Maramureș, apoi și în Transilvania, Crișana, local în Banat și nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80-100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare joi, la ora 13.00, și este valabilă până vineri, la ora 1.00.

De asemenea, 11 județe din Sudul țării sunt sub avertizare Cod galben tot până vineri, la ora 1.00. În Dobrogea, local în Muntenia și Banat, precum și în nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, posibil, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 35-40 l/mp, mai spun meteorologii. Această avertizare vizează județele Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea.

O altă avertizare Cod galben intră în vigoare vineri, la ora 1.00, și este valabilă până la ora 6.00. Aceasta vizează județele Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Vrancea și Buzău.

Potrivit ANM, în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, posibil, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și pe arii restrânse 35 l/mp, informează meteorologii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!