Prima pagină » Știri » Comisarul-șef Veronica Stoica, noul rector al Academiei de Poliție

Comisarul-șef Veronica Stoica, noul rector al Academiei de Poliție

Comisarul-șef Veronica Stoica, noul rector al Academiei de Poliție
Începând de miercuri, noul rector al Academiei de Poliție este Veronica Stoica, fiind împuternicită printr-un ordin al ministrului Carmen Dan, a anunțat reprezentantul MAI. Decizia vine după ce fostul rector și-a dat demisia, în contextul în care a fost pus sub control judiciar de DNA.

„Începând de astăzi, prin ordin al ministrului de Interne, doamna comisar șef Veronica Stoica a fost împuternicită să exercite atribuțiile funcției de rector al Academiei de Poliție. Din ianuarie 2018, doamna Veronica Stoica a ocupat funcția de imputernicit prorector, iar din 24 mai 2019 a asigurat comanda Academiei de Poliție”, a anunțat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Decizia de a fi împuternicit noul rector vine după ce procurorii DNA i-au plasat, în luna mai, sub control judiciar pentru 60 de zile pe rectorul și prorectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sub acuzația de instigare la șantaj, în dosarul privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan.

Cei doi, Adrian Iacob și Mihail Marcoci, rectorul, respectiv prorectorul Academiei de Poliție, și-au dat demisia la scurt timp.

Foto: Mediafax Foto / Bogdan Maran

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania scoate zeci de mii de apartamente ieftine la vânzare
Digi24
Surse: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări oficiale. Cele patru scenarii ale președintelui
Cancan.ro
Elena Mateescu anunță urgia care lovește România. Vin ploi puternice, tunete și lapoviță la munte
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce ar însemna o guvernare cu AUR? Politologul Cristian Pîrvulescu dezvăluie detaliul pe care mulți români îl ignoră
Mediafax
Ai cumpărat de la Zara? Datele clienților, expuse într-un atac cibernetic
Click
Serialul „de neratat”, de pe Netflix, recomandat de Irina Margareta Nistor, vocea filmelor video din comunism: „E the best!”
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Îl recunoști? Vedeta din România a slăbit 46 de kilograme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Raluca Bădulescu în costum de baie și fără perucă. Imagini rare cu vedeta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Greșeala pe care o fac mulți când aleg un autovehicul
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
Ce îi enervează cel mai mult pe pasageri în aeroporturi?