Comisiile de Atestare a Doctoratelor: Tobă și Pandele NU au plagiat

Comisiile de Atestare a Doctoratelor: Tobă și Pandele NU au plagiat
Publicat: 02/09/2016, 15:44

„Comisia de lucru consideră finalizată analiza tezei de doctorat elaborată de domnul Tobă Petre, intitulată „Poliția Română – Forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale”, din perspectiva sesizării referitoare la prezumtiva existență a unei situații de plagiat multiplu în conținutul acesteia și în baza concluziilor rezultate. Propunem menținerea titlului de doctor acordat domnului Tobă Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011″, se arată în documentul întocmit de comisia de lucru care s-a ocupat de sesizarea privind doctoratul lui Petre Tobă.

Actul a fost redactat la data de 01 septembrie și reprezintă constatările Comisiei de lucru din cadrul Consiliului Naționat de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certifiicatelor Universitare care s-a ocupat de sesizarea privind suspiciunile de plagiat din lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, fostul ministru al Afacerilor Interne.

„Teza de doctorat realizată de domnul Petre Tobă are valoare științifică incontestabilă, dovedită atât prin caracterul inovativ al soluțiilor identificate, care au fost valorificate și validate în practica structurilor specializate ale Poliției Române, cât și prin opiniile de specialitate exprimate de personalități recunoscute în mediul academis și de cercetare în domeniul științelor militare, de informații și securitate națională, care au făcut parte din Comisia de susținere a tezei de doctorat, respectiv, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Constantin Popescu, prof. univ. dr. Luca Iamandi și prof. univ. dr. Teodora Ștefan”, se mai arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

„Am primit raportul în această dimineață, comisia de analiză a sesizării cu privire la lucrarea de doctorat a domnului Tobă a înaintat raportul de analiză consiliului general CNATDCU. Potrivit procedurii, acest raport va fi supus votului consiliului general care are posibilitatea fie să-l aprobe, fie să-l respingă”, a spus pentru MEDIAFAX Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Fostul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii trei ani până la numirea în Cabinetul Cioloș, se află pe lista cu demnitari suspectați că și-au plagiat tezele de doctorat, existând suspiciuni că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi fost copiate din diverse lucrări.

Consiliul Național de Etică (CNE), care urma să decidă dacă teza lui Petre Tobă a fost sau nu plagiată, a fost revocat de ministrul Educației, Adrian Curaj, la începutul lunii decembrie 2015.

„Eu resping cu tărie toate aceste acuzații. Eu am respectat legea și toate normele existente în momentul în care am elaborat teza de doctorat. Am respectat toate recomandările îndrumătorului de doctorat (…) Au fost spuse multe neadevăruri și, chiar aș putea spune, multe calomnii”, a declarat ministrul Petre Tobă, imediat după apariția acuzațiile, în cursul anului trecut.

Recent, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a anunțat că vrea menținerea titlului de doctor ministrului de Interne, Petre Tobă, potrivit raportului transmis de membrii instituției către Ministerul Educației, în document arătându-se că „cercetarea științifică a lui Petre Tobă a fost utilă”.

Potrivit adresei transmise în luna iunie, de către Universitatea de Apărare „Carol I”, ministerului Educației, „instituția, în callitate de IOSUD (n.r: instituția organizatoare de studii universitare de doctorat), a analizat conținutul tezei, constatând că acest demers științific este încă de actualitate, iar cercetarea științifică desfășurată în calitate de doctorand a domnului Petre Tobă a fost utilă, căutând să identifice modalitățile de acțiune în domeniul cooperării polițienești internaționale, fapt ce se poate constata concret prin multitudinea de proiecte implementate de Poliția Română alături de organisme internaționale, privind urmărirea transfrontalieră, schimbul de personal și de informații dar și dotarea cu tehnică permanentă pentru susținerea acestor proiecte”. Comisia de Etică din cadrul instituției a propus, în baza celor constatate, „menținerea titlului de doctor acordat domnului Petre Tobă, prin ordinul 5223/29.08.2011″.

Raportul comisiei va ajunge în consiliul general al CNATDCU care va lua o decizie, iar hotarârea consiliului general va ajunge la ministrul Educației.

Comisia CNATDCU a constatat că nici primarul din Voluntari, Florentin Pandele, nu și-a copiat teza de doctorat

Florentin Costel Pandele, primarul orașului Voluntari și soțul primarului Capitalei, Gabriela Firea, nu a plagiat în teza sa de doctorat, a constatat Comisia de analiză din cadrul CNATDCU, care a propus menținerea titlului de doctor.

Documentul obținut de MEDIAFAX arată că, în ceea ce prevede titlul tezei de doctorat, „România și noile provocări generate de integrarea europeană”, comisia de lucru a constatat că „se circumscrie domeniului Științe Militare, Informații și Ordine Publică, întrucât în conținutul lucrării au fost identificate: aspecte care vizează securitatea României și modul în care aceasta este influențată de aderarea la Uniunea Europeană; aspecte de ordin general referitoare la consolidarea statutului de drept, identitatea europeană și cea Euro-Atlantică”.

Referitor la paginile suspectate că ar fi fost plagiate din „Strategia de Securitate Națională”, apărută în 2006, „comisia de lucru consideră că ambele texte nu beneficiază de protecție de drept de autor și ca atare nu constituie plagiat”. De asemenea, în ceea ce privește cele trei aspecte care vizează lucrarea Enciclopedia Uniunii Europene, comisia a constatat că „aspectele preluate în teza de doctorat nu reprezintă idei originale ale altor autori și se referă la apariția și Evoluția Uniunii Europene, instituțiile proprii și modul lor de funcționare, documentele legislative care stau la baza înființării și funcționării UE”.

Referitor la suspiciunea de plagiat din lucrarea „Drept european” de Roxana Munteanu, apărută în 1996, comisia de lucru a constatat că autorul tezei a citat sursa bibliografică de două ori, așa cum este menționat în hotărârea Comisiei de Etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” însă a precizat că „este în imposibilitatea de a furniza o analiză pertinentă la acest punct al sesizării, neavând la dispoziție lucrarea invocată (lucrare solicitată de membrii comisiei), neputând aprecia existența unei similitudini”.

Comisia mai face și precizări de ordin legislativ despre noțiunea de „plagiat”. „Constatăm că noțiunea de plagiat este ambiguă (un exemplu este că: nicio legislație din lumea civilizată nu protejează ideea), nu se poate stabili când este vorba de o faptă penală și când este o abatere disciplinară, ce rol are intenția sau culpa într-o astfel de situație, și mai ales nu există nici la acest moment un instrument viabil care să permită identificarea situațiilor de „plagiat””.

De asemenea, în raport mai scrie că în domeniul științelor militare, instituțiile au elaborat „tot felul de documente de natură tehnică, administrativă, de interpretare uniformă a legislației (…) care nu au caracter de documente administrative (deci nu sunt protejate de legislația în vigoare) (…) ca atare acestea pot fi utilizate de oricine fără a fi necesară parafrazarea sau citarea, având în vedere caracterul acestor tipuri de documente (…) rezultat al muncii de creație a unor colective și ca si operele fără autor cunoscut, acestea pot fi utilizate de orice persoană, fără să fie încălcate în acest fel prevederile leagale în vigoare”.

În ceea ce privește raportul de similitudini din dosarul de analiză, membrii comisiei au constatat că „acesta este irelevant și ca atare nu poate fi luat în considerare. Acest sistem de evaluare este discriminatoriu și neperformant”. Procentul de similitudine identificat este de 15% în cazul tezei de doctorat a lui Pandele, „ceea ce ar permite o susținere publică fără probleme, dacă s-ar permite o evaluare retroactivă”, se mai arată în document.

Verificările au fost demarate în urma unor informații apărute în presă, potrivit cărora peste o treime din teza de doctorat în Științe Militare semnată de primarul orașului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, și susținută la Universitatea Națională de Apărare (UNAp) în 2008 este copiată din alte surse. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obținut în noiembrie 2007 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Conducătorul de doctorat de la UNAp a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Național de Apărare și fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Renault lansează SUV-ul care va pune probleme DACIEI DUSTER - VIDEO
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Doliu la Hollywood. Vedeta din „Line of Duty” a murit neașteptat, la 59 de ani
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este...